Antrenorul echipei Petrolul Ploieşti, Răzvan Lucescu, a declarat, după victoria din meciul cu FC Braşov, scor 1-0, că jucătorii săi ar trebui să fie mai concentraţi la finalizare şi consideră că formaţia sa mai putea să înscrie două, trei goluri
.
"Finalul de joc a fost tensionat, dar privind în ansamblu putea fi lejer 3-0 sau 4-0. Am avut ocazii mari de gol în prima repriză, dar în partea a doua nu am mai forţat dar tot am avut două ocazii uriaşe. A urmat o presiune constantă a celor Braşov, însă ocazii clare nu au existat la poarta noastră. Era important să câştigăm şi mă bucur că am făcut-o. Ar fi trebuit să fim mai exacţi şi mai concentraţi la finalizare. Avem de la LPF o hârtie prin care Peçanha poate juca în meciul cu FC Braşov", a declarat Lucescu.
Echipa Petrolul Ploieşti a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), formaţia FC Braşov, într-un meci din
prima etapă a sezonului 2014-2015 a Ligii 1.
Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Filipe Teixeira, în minutul 38, care a înscris cu un şut plasat de la 16 metri, după ce a făcut o cursă de 50 de metri cu mingea la picior.
FC Braşov a depus o contestaţie după ce Petrolul Ploieşti l-a folosit pe portarul brazilian Peterson Peçanha. Portarul prahovenilor a fost suspendat pentru două meciuri în penultima etapă a sezonului trecut. După ce a fost suspendat în ultima etapă a sezonului precedent, Peçanha nu a fost folosit de Petrolul nici în meciul din primul tur al Cupei Ligii.