Antrenorul echipei Astra Giurgiu, Daniel Isăilă, a declarat, la finalul partidei cu Slovan Liberec, scor 3-0, din
prima manşă a turului trei preliminar al Europa League, că speră ca în returul din Cehia să nu aibă loc nicio minune, aşa cum s-a întâmplat cu Dinamo în 2009.
"Se spunea în presă de minunea de la Liberec. Sper să nu se întâmple nicio minune acolo. Calificarea nu este jucată, este clar că suntem favoriţi după acest scor, dar trebuie să fim foarte atenţi, să mergem acolo concentraţi pentru a marca goluri", a spus Isăilă.
Daniel Isăilă a afirmat că evoluţia din meciul de joi îi dă încredere pentru partidele viitoare.
"Evoluţia de azi mă bucură foarte mult şi îmi dă încredere pentru ce avem de făcut pe viitor. Din păcate pentru noi, bucuria trebuie să fie de scurtă durată pentru că ne aşteaptă un meci important în campionat. Aş fi absurd să spun că era scorul la care mă aşteptam, dar cred că am făcut un joc perfect din punct de vedere tactic, am citit foarte bine adversarul, am anticipat acest lucru şi cu atât mai bine e că am reuşit să înscriem multe goluri", a completat Isăilă.
Formaţia Astra Giurgiu a învins, joi, pe teren propriu, scor 3-0 (1-0), formaţia cehă Slovan Liberec, în manşa tur a turului trei preliminar al Europa League, toate reuşitele giurgiuvenilor fiind reuşite de atacantul Kehinde Fatai. Fatai a înscris în minutele 4, 74 şi 81.