Căpitanul echipei Dinamo, Valentin Lazăr, a declarat că nu contează că echipa sa nu va avea dreptul să participe în cupele europene din cauza stării de insolvenţă, precizând că se va lupta pentru a ocupa unul dintre primele locuri ale clasamentului Ligii 1.
"Noi încercăm să câştigăm meci de meci, sper să repetăm asta şi la Cluj. Campionatul e plin de probleme, dar noi ne gândi mereu la următorul meci, pentur că avem nevoie de victorii. Va fi o partidă grea cu U Cluj. Nu e nicio problemă că nu putem participa în cupele europene, noi ne vom bate pentru primele locuri. Băieţii s-au obişnuit cu mine căpitan şi eu cu ei. Am dat de băut o bere la refacere şi voi da în continuare dacă echipa merge bine. Nu fac nimic deosebit în afară de faptul că înainte de meciuri încerc să motivez băieţii aşa cum ştiu eu mai bine", a declarat Lazăr.
Atacantul Kamil Bilinski, care a reuşit să marcheze trei goluri în prima etapă cu Oţelul Galaţi, consideră că e normal ca lumea să aştepte de la el să înscrie de cât mai multe ori:
"E o atmosferă foarte bună la echipă. Urmează meciul cu U Cluj, mergem acolo să câştigăm cele trei puncte, sunt importante pentru noi. Nu e important cine marchează, eu sau altcineva. Trebuie să ne întoarcem la Bucureşti cu trei puncte. Eu sunt atacant şi meseria mea este să marchez, e normal ca lumea să aştepte asta. Eu voi da sută la sută pe teren pentru a marca".
Mijlocaşul Ştefan Bărboianu a declarat că nu se aştepta ca echipa sa să reuşească să înscrie şapte goluri în primele două partide ale sezonului, cu Concordia Chiajna în Cupa Ligii şi cu Oţelul Galaţi, în prima etapă a Ligii 1.
"Nu pot spune că ne aşteptam să marcăm atât de multe goluri, dar ne aştepam să pornim cu dreptul. Ne-am dorit să începem cu victorii pentru că avem nevoie de încredere. Bucuria unei victorii durează doar o zi. Acum ne gândim la partida de al Cluj, nu trebuie trataţi de sus. Nu putem să ne luăm lumea în cap, suntem la început, mai sunt o mulţuime de războaie de dat. Să fim în fruntea clasamentului ne motivează foarte mult. Nu mai băgăm în seamă insolvenţa, nici nu ne mai gândim la ea, ne gândim că jucăm la Dinamo, chiar dacă multă lume nu are încredere în noi", a spus Bărboianu.
Mijlocaşul ofensiv Dorin Rotariu s-a arătat încântat de faptul că este urmărit de impresari, dar nu a putut spune dacă va pleca de la Dinamo sau nu:
"Bună întrebarea. Nu ştiu. Şi înainte s-au anunţat impresari, dar nu am vorbit eu cu ei. Eu mă bucur că vin, e un lucru bun pentru un jucător să fie urmărit. La un moment dat voi pleca. Toată lumea îşi doreşte asta".
Mai mulţi jucători împreună cu membrii ai conducerii tehnice şi administrative au patrticipat joi la conferinţa de presă prilejuită de semnarea parteriatului de imagine dintre FC Dinamo şi retailerul electroIT Domo, care se întinde pe durata sezonului 2014-2015.