Antrenorul echipei de fotbal Dinamo Minsk, Vladimir Zhuravel, este hotărât să fructifice avantajul obținut în urmă cu cinci zile în partida contra CFR Cluj, când echipa sa i-a învins pe clujeni cu 1-0 în manșa întâi din
turul III preliminar al UEFA Europa League.
Tehnicianul bielorușilor a declarat, ca răspuns la o întrebare a jurnaliștilor, că intenționează să câștige meciul retur contra clujenilor în timpul regulamentar de joc, fără a se ajunge la penalty-uri.
"Nu ne-am pregătit de penalty-uri și sperăm ca totul să se rezolve în timpul meciului. Da, pentru că noi am venit după victorie. Avem un mare respect pentru echipa clujeană, este o echipă bună, au etalat un joc excelent la noi acasă, mâine vom avea un joc greu dar în orice caz ne concentrăm pe victorie", a declarat antrenorul bielorus.
Acesta a mai precizat, referindu-se la meciul de joi, că nu consideră că una dintre echipe poate fi considerată favorită, chiar dacă Dinamo Minsk a înregistrat deja o victorie în tur, deoarece acel meci reprezintă doar jumătate din drum.
"Am jucat doar un singur meci pe care l-am câștigat, dar suntem doar la jumătatea drumului. Așa că pentru mâine șansele vor fi aproximativ egale", a spus Zhuravel.
Întrebat dacă vizează vreun jucător anume pentru meciul din retur contra CFR-ului, antrenorul a precizat că la primul joc
"l-a remarcat pe numărul 7" - Ciprian Deac având până în prezent două participări cu CFR în grupele UEFA Champions League, în 2008 și 2009 - dar că numai după ce meciul va începe va putea identifica grupul de atac. În opinia antrenorului bielorus, CFR Cluj este o echipă echilibrată din toate punctele de vedere.
Partida CFR Cluj - Dinamo Minsk, din manșa a doua a turului III preliminar al Europa League se va juca joi, de la ora 20:30 (Look TV), pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu" din Cluj-Napoca.