Atacantul Cătălin Ţâră a semnat marţi, un contract valabil pe două sezoane cu FC Braşov.
Directorul general al grupării ardelene, Constantin Zotta, a declarat că FC Braşov îşi pune mari speranţe în tânărul fotbalist.
"Ne bucurăm că am reuşit să îl aducem pe Cătălin Ţâră, care a semnat un contract pe doi ani cu FC Braşov. Este un atacant tânăr în care ne punem mari speranţe. Aveam nevoie de un vârf pentru că am avut mari probleme la finalizare în debutul acestui sezon", a spus Zotta.
Cătălin Ţâră este fiul fostului atacant al Rapidului, Ştefan Ţâră. Fotbalistul a jucat ultima dată pentru echipa olandeză ADO Den Haag, formaţie la care a ajuns în luna iunie a anului 2013. Zilele trecute oficialii grupării Den Haag l-au anunţat pe Ştefan Ţâră că nu intră în calculele antrenorului pentru noul sezon. Românul a semnat de comun acord rezilierea contractului cu echipa olandeză şi a putut semna gratis cu FC Braşov.