E de pe vremea aceea cu multe rele, dar și cu locuri de muncă pentru fiecare (Doamne ferește să te fi prins miliția fără legitimație de încadrat!). Era un cântec ce se voia neapărat mobilizator, ascunzând însă în formularea asta - "tineret, mândria țării" - simțământul profund de dincolo de epoci, acel drept la speranță, încrederea sau măcar dorința că mâine va fi mai bine. Și să nu ne fie jenă, teamă de etichetarea patriotardă-propagandistoidă, dacă pe unii ne cuprinde brusc cheful de a fredona refrenul cu pricina: avem cu ce.
Tocmai ce ne-am mai minunat o dată de triumfuri românești pe ape, Dumitrescu+Mihalachi demonstrând lumii că stirpea legendarului Ivan de la Mila 23 nu s-a stins. Abia a început Simona Halep asaltul Americii, proaspăt ajunsa unde nici o altă compatrioată n-a mai urcat, locul 2 mondial!, pornind ca din pușcă la Cincinatti, impresionând deja într-atât încât a fost imediat comparată cu Federer, cel mai bun tenisman all-time. Dar dacă asemenea isprăvi
extra-fotbal ne-au tot mângâiat orgoliul de mioritici, una venită în cel mai iubit dintre sporturi chiar ne lasă cu gura căscată, de uităm pe moment de bazaconiile altui tânăr, care se trezește făcând (nu vorbind) ca urmașii, și țara!, lui Rainea, Crăciunescu sau Porumboiu să fie reprezentați la UEFA de un venetic.
O
victorie la Italia, fie ea doar în meci amical și la under 21, poate marca oricând cariera unui fotbalist român, exemplele lui Boloni sau Sabău - autorii golurilor victoriilor din '83 și '89 - fiind ele singure extrem de convingătoare. Și tocmai în acest sens privim rezultatul de la Ploiești, un 2 la 1 care reaprinde speranța. Cu numai trei stranieri cizelați chiar la
macaronari (Pușcaș, de la inter, și Bălașa, de la AS Roma, fiind marcatorii), iar în rest cu produse de lux ieșite, totuși !, de pe bancul de lucru al unei
industrii în derivă - de la mult discutatul Rotariu la foarte promițătorul Crețu de la Iași -, Viorel Moldovan a izbutit un debut ce ne umple de respect. Lipsit de aportul unui Manea sau Brănescu,
Moldo-gol-ul de odinioară a contat mai ales pe
Puțan-ii Viitorului șefului său de generație, dându-i banderola noului Mutu, acest Iancu ce
pute de talent și-i deja la fel de controversat ca Adi.
Curajos, intreprid, posedat, vulcanicul antrenor se arată și inspirat. Lui, colegilor de generație la fel de proaspăt angajați pe anevoiosul drum al antrenoratului, aleșilor săi pentru amicalul de lux și ce va fi să fie le datorăm deopotrivă retrezirea nevoii de a fredona, fără pic de jenă, "tineret, mândria țării". Doamne, ajută-i și ajută-ne!