Comisia de Disciplină a FRF a sancţionat FC Braşov cu 50.000 de lei penalitate sportivă şi interzicerea accesului spectatorilor la tribuna 2 şi peluză în 2 meciuri, ca urmare a scandărilor discriminatorii şi rasiste ale propriilor suporteri la meciul cu Oţelul Galaţi, din
etapa a 3-a a Ligii 1.
"Se sancţionează clubul FC Brasov cu o penalitate sportivă de 50.000 lei şi cu măsura interzicerii la două jocuri cu spectatori la tribuna 2 şi peluză în totalitate, sectoarele A-L inclusiv", se arată în soluţia comisiei publicată pe site-ul oficial al LPF.
Suporterii formaţiei FC Braşov l-au înjurat şi i-au adresat cuvinte discriminatorii şi rasiste arbitrului Istvan Kovacs. Din cauza scandărilor suporterilor, Kovacs a întrerupt jocul pentru câteva momente în minutul 66.
Comisia de Disciplină a sancţionat gruparea FC Dinamo cu penalitate sportivă de 10.000 lei şi cu măsura unui joc fără spectatori în sectoarele 17 şi 18 ale arenei din Şoseaua Ştefan cel Mare, pentru incidentele provocate de suporteri la meciul cu ASA Târgu-Mureş, prin introducerea şi aprinderea de materiale explozive, incendiare şi fumigene în incinta stadionului.