Antrenorul echipei FC Botoşani, Leontin Grozavu, a declarat, la finalul partidei câştigate pe teren propriu, scor 1-0 (0-0), în faţa formaţiei Universitatea Cluj, că jucătorii săi s-au obişnuit să sufere pentru a obţine victoria
.
"Suntem obişnuiţi cu suferinţa. Dar bucuria e mai mare atunci când suferi. Nu a fost o partidă spectaculoasă, însă ne bucurăm de cele trei puncte pe care le-am câştigat Am reuşit să legăm a treia victorie fără să primim gol şi asta mă bucură. Sper ca acest succes să ne dea încredere şi să devenim acea echipă care poate juca mult mai bine", a spus Grozavu.
Tehnicianul formaţiei botoşănene a mai precizat că se aştepta la un meci dificil:
"Mă aşteptam la o partidă dificilă. Am întâlnit o echipă bine aşezată, cu jucători puternici. Cele patru puncte luate în deplasare ne dădeau măsura adversarului, nu a fost uşor, însă vreau să felicit jucătorii. Au făcut un efort extraordinar. E al treilea de 1-0, italian, dar punctele sunt puncte şi până la urmă acestea sunt importante".
Formaţia FC Botoşani a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Universitatea Cluj, într-un meci din
etapa a 5-a a Ligii 1.
Unicul gol al partidei a fost înscris de Vaşvari, în minutul 73, din penalty.