Astăzi, 1 septembrie, se comemorează 18 ani de la dispariţia fostului mare fotbalist român Ion Oblemenco. Timp de trei zile, în Complexul Sportiv din Craiova care poartă numele "Tunarului", s-a desfăşurat un turneu juvenil închinat celui mai prolific marcator din istoria clubului. După-amiază, o delegaţie a Universităţii Craiova, formată din foştii componenti ai "Craiovei Maxima", Nae Tilihoi, Costică Donose, Nicolae Negrilă, alături de managerul Centrului de copii şi juniori al clubului, Silviu Bogdan, au depus o coroană de flori şi au aprins lumânări în amintirea Tunarului.
Ion Oblemenco câștigat de patru ori titlul de golgheter al României, în sezoanele 1966-1967, 1969-1970, 1971-1972, 1972-1973. A marcat 170 de goluri în cele 272 de partide disputate în campionat pentru Știința, la care se adaugă 4 reușite în 9 meciuri europene. A contribuit decisiv la câștigarea Campionatului României în 1973-1974 și a Cupei României în 1976-1977.
Ca antrenor, a câștigat cu Universitatea campionatul în 1980 (secund al lui Valentin Stănescu), eventul campionat-cupă în 1981 (ca principal), iar în 1982 duce Știința, în premieră pentru echipele de club din România, în sferturile Cupei Campionilor Europeni.
Ion Oblemenco a trecut în lumea celor drepţi pe 1 septembrie 1996, la doar 51 de ani.
RomanianSoccer