După ce naţionala României a păşit cu dreptul în campania de calificare la Euro 2016, înregistrând o victorie, cu 1-0, în deplasare, cu Grecia şi după umilinţa naţionalei de tineret, care a pierdut cu 0-8, ultimul joc din campania de calificare la Campionatul European, contra Germaniei, campionatul Ligii 1 se reia, la sfârşitul acestei săptămâni, cu runda a 7-a. Ceahlăul joacă sâmbătă, 13 septembrie, în deplasare, cu FC Viitorul, de la ora 18:30, un meci special, datorită condiţiilor în care se dispută. Terenul este sintetic, iar perioada de două săptămâni, cât campionatul a fost întrerupt, pietrenii nu avut programat niciun joc amical, din cauza fotbaliştilor convocaţi la loturile naţionale. Toate acestea l-au pus pe Florin Marin în dificultate: să păstreze primul 11, cu care a câştigat meciul contra Concordiei, sau să facă modificări în lot?
E bine că s-a întrerupt campionatul două săptămâni?
- Pentru noi, sincer, întreruperea n-a fost într-un moment favorabil, pentru că, eram în formă, am avut 4 meciuri fără înfrângere contra unor echipe puternice din campionat, dintre care, 3 meciuri le-am câştigat, dar prioritate au avut echipele naţionale. Am încercat în această perioadă să facem acumulări pe toate planurile. Pe de altă parte m-a bucurat faptul că am avut mulţi jucători convocaţi la loturile naţionale. A venit ca o răsplată a muncii lor, a formei în care se află, în acest moment, la Ceahlăul.
Urmează jocul cu FC Viitorul. Poate fi considerată trupa lui Gică Hagi una abordabilă?
- Este un meci greu pentru ambele echipe. Punctele puse în joc sunt foarte importante. În această perioadă de întrerupere a campionatului, având jucători la loturile naţionale, având şi unele probleme cu starea de sănătate a unor jucători, m-am confruntat cu unele probleme. Am reuşit abia miercuri seară să ne adunăm, întreg lotul, pentru că au revenit la Piatra-Neamţ Popadiuc şi Ştefănescu de la lotul de tineret şi începând de joi am la dispoziţie tot lotul. Sigur, au fost probleme, deoarece am avut jucători accidentaţi, jucători plecaţi la lot, dar sper ca jucătorii mei să nu-şi piardă concentrarea, să aibă aceeaşi determinare, aceeaşi agresivitate, să fie foarte bine organizaţi şi în condiţiile în care se va desfăşura jocul, eu sunt convins că vom continua seria rezultatelor pozitive.
Faptul că jucaţi pe un teren sintetic, e o problemă?
- Şi din acest punct de vedere este o problemă. Am făcut un antrenament la noi, pe suprafaţa sintetică, vom face şi vineri, la baza de la Snagov. Sper să ne adaptăm, pentru că e diferenţă mare între un teren sintetic şi unul natural şi, încă odată spun, că este o uşoară problemă. Este o diferenţă şi între terenurile sintetice, între cel de la Chiajna, unde jucăm cu FC Viitorul şi cel de la noi şi de aceea am optat pentru încă un antrenament la Snagov.
Probleme de sănătate în lot aveţi?
- Mai este Cazan care are acea problemă pe care a avut-o cu fractura nazală, dar sper să-l recuperăm, mai este Oleg Clonin cu o infecţie şi este încă sub tratament. Mă bucră faptul că nu trebuie să-i confecţionăm lui Cazan o mască specială. Să vedem, însă, dacă va fi apt să joace cu Viitorul.
Ce impresie v-a lăsat FC Viitorul?
- Este o echipă mai tânără ca noi, cu jucători foarte talentaţi, de perspectivă mare. Un merit foarte mare îl are Hagi, care prin acel centru pe care l-a înfiinţat, a dat foarte mulţi jucători în campionat. Unii dintre ei s-au transferat prin străinătate. Acum are foarte mulţi jucători de calitate în lot şi nu va fi un meci uşor. Va fi un meci greu pentru noi, dar şi pentru ei, deoarece ambele echipe sunt alcătuite din jucători tineri. Ei sunt într-o situaţie grea, n-au obţinut nicio victorie, au 3 puncte, sunt pe locul 16. Jocul este important, atât pentru ei, cât şi pentru noi. Sper ca noi să fim echipa mai organizată şi mai determinată, pentru ca să reuşim să continuăm această serie de rezultate bune a noastră.
Aveţi o problemă legată de primul 11, deoarece nu aţi avut toţi jucătorii la şedinţele de pregătire?
- Este o problemă, pentru că am câştigat cu Chiajna un joc cu o anumită echipă. Cei care au venit de la lot, au venit destul de târziu. Este o problemă pentru mine şi sper să fiu inspirat în alcătuirea primului 11. Nu m-am hotărât încă. Sper să iau decizia cea mai bună.
Vă aşteptaţi ca Achim să joace cu Grecia?
- Deocamdată a fost doar convocat. Dar, mă bucur pentru Achim. Merita să fie convocat după evoluţiile pe care le-a avut. Este un jucător de mare caracter, un jucător foarte important de la mijlocul terenului, un jucător cerebral şi, după părerea mea merită pe deplin această convocare.
V-aţi făcut un plan pentru următoarele jocuri, în care veţi întâlni echipe din a doua jumătate a clasamentului?
- Din punctul meu de vedere, cel mai important joc este primul, cel cu Viitorul. Fiecare joc îl pregătim în felul lui şi jocul care urmează, acela este cel mai important. Deocamdată, eu mă gândesc numai la meciul cu Viitorul.