Atacantul olandez Donovan Deekman a declarat, în conferinţa de presă în care a fost prezentat oficial la Concordia Chiajna, că transferul său la gruparea ilfoveană este un pas înainte în cariera sa
.
"Nu este o mare schimbare pentru mine, îmi doresc să încep să joc la Chiajna şi să am un sezon bun aici. Concordia Chiajna este un pas înainte pentru viitorul meu. Ştiam multe despre fotbalul românesc pentru că eu cunosc jucători de aici, pe Nicandro Breeveld (de la Steaua) şi Martinus Quentin (de la FC Botoşani). Am vorbit şi mi-au spus că aici este o competiţie bună", a afirmat Deekman, care a evoluat până acum la formaţia olandeză Sparta Rotterdam.
Atacantul speră ca într-o săptămână să fie apt sută la sută din punct de vedere fizic pentru a putea juca.
"Am făcut un test fizic şi cred că sunt la 80 la sută, dar într-o săptămână sper să ajung la 100 la sută", a menţionat fotbalistul.
Donovan Deekman a fost în atenţia lui Narcis Răducan pentru un transfer şi atunci când acesta ocupa funcţia de director general la FC Viitorul.
"Donovan este un jucător pe care l-am urmărit în ultimele luni, am încercat să îl aduc în România la Viitorul, dar nu am reuşit. Am reuşit însă să îl aduc la Chiajna. Este jucător interesant, marchează goluri şi cred că poate fi un câştig pentru Concordia", a spus Narcis Răducan în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă.
În vârstă de 26 de ani, Donovan Deekman a evoluat până acum numai la formaţiile SC Heerenveen, KSC Lokeren şi în ultimii doi ani la Sparta Rotterdam.