A venit pe sunet de fanfare (surle, trâmbițe, chestii de bum-bum mediatic), dar a plecat cam cu coada-ntre picioare, marcându-și trecerea prin curtea Petrolului cu isprăvi de numărat pe degete în teren, mult mai numeroase fiindu-i faptele de client al cluburilor
nefotbalistice, ca să nu mai vorbim de câte s-au putut spune în scurta perioadă pe seama problemelor căsniciei sau legăturilor sale cu lumea interlopă. Cândva mergea în patria fotbalului, acum s-a îndreptat spre o țară care numai a sportului-rege nu poate fi, de vreme ce se mândrește cu o singură victorie în deplasare pe ultimii trei ani, un amărât de 1-0 pe
celebrul gazon din Maldive.
El, marele Mutu, nu s-a dovedit un jucător util pentru Ploiești. Cu el sau fără el, Petrolul tot aia e - o echipă tipică pentru un fenomen măcinat de crize de tot felul. Una care, totuși, contează, așa cum a dovedit în derbyul cu cea mai în formă adversară. Lipsită de vedetele sale, cu un singur românaș strecurat printre
nepomuceni, a avut puterea să revină de la 0-2, a băgat în corzi Steaua până pe final și nu se știe cum se termina dacă Pecanha nu visa-n poartă la o centrare oarecare.
Petrolul a onorat derbyul chiar fără jucătorii cei mai importanți. Chiar fără Mutu. Dar dacă acest cel mai controversat dintre românii ierbii nu i-a fost util, ce să mai spunem despre așa-zisul al doisprezecelea jucător? La ce bun ca-n filme coregrafie pe fond de asemenea isterie, cum s-a produs și de asta dată, ca în atâtea alte împrejurări din tribune sau din nevinovate localuri neprahovene? Nu știm câți bani s-au băgat în fostul
decar al naționalei, însă prețul plătit de clubul ploieștean pentru faptele fanilor este cu siguranță important. Inclusiv după ultimul meci Petrolul are de dat seamă și se va alege, certamente, cu noi sancțiuni, pecuniare sau nu. Dacă galeria sa demonstrează prin manifestări pe bandă rulantă că are, de fapt,
meciul său - altul decât acela pentru care se presupune că se adună la stadion-, nu cumva chiar grupul de prea pătimași (ca să ne exprimăm elegant) reprezintă adevăratul jucător, fie el al doisprezecelea, de care o echipă nu are nevoie?
Întrebarea apare retorică mai ales după meciul de pomină al campioanei noastre în Europa. Unul fără spectatori, fără suporterii pedepsiți in corpore pentru golăniile unui grup prea mic la o asemenea masă de microbiști autentici. Nefiind astfel singular, cazul Petrolul îndeamnă la reflecție profundă. Și nu numai!