AC Milan și-a pierdut elanul de la începutul campionatului Italiei și a început să semene cu echipa din sezonul trecut, care a "reușit" contraperformanța de a nu prinde cupele europene. Marți seară, echipa antrenată de Filippo Inzaghi a remizat, scor 2-2, pe terenul modestei Empoli, în etapa a 4-a din Serie A.
Cu Fernando Torres în premieră titular, Milan s-a văzut condusă cu 2-0 după numai o jumătate de repriză Lorenzo Tonelli, nemarcat în careu, l-a învins pe Abbiati, înlocuitorul accidentatului Diego Lopez, cu o lovitură de cap. În minutul 21, Manuel Pucciarelli a făcut ca tabela să arate 2-0. Milan s-a "trezit" spre finalul primei părți și a egalat chiar prin Torres, în minutul 43. În repriza secundă, "roș-negrii" au avut o prestația vizibil mai bună dar nu au reușit decât să egaleze prin Honda în minutul 57.
Torres (64) și Honda (80) au mai irosit apoi două oportunități de a aduce cele trei puncte în "visteria" grupării lombarde. Nici după eliminarea lui Valdifiori, din minutul 87, Milan n-a izbutit un forcing de final care să-i aducă victoria. Este al doilea meci fără victorie pentru Milan, după 0-1 cu Juventus duminică.
23 septembrie 2014, 21:45 - Empoli (Stadio Carlo Castellani)
Empoli FC 2-2 AC Milan
Au marcat: Lorenzo Tonelli 13, Manuel Pucciarelli 21 - Fernando Torres 43, Keisuke Honda 57
Empoli: 33. Luigi Sepe - 2. Vincent Laurini (69, 23. Elseid Hysaj), 26. Lorenzo Tonelli, 24. Daniele Rugani, 21. Mário Rui - 88. Matías Vecino, 6. Mirko Valdifiori, 88. Simone Verdi, 11. Daniele Croce - 10. Francesco Tavano (64, 7. Massimo Maccarone), 20. Manuel Pucciarelli (78, 27, Piotr Zieliński).
Milan: 32. Christian Abbiati - 20. Ignazio Abate, 17. Cristián Zapata, 25. Daniele Bonera, 2. Mattia De Sciglio - 4. Sulley Muntari (46, 16. Andrea Poli), 34. Nigel de Jong, 21. Marco van Ginkel (31, 28. Giacomo Bonaventura) - 10. Keisuke Honda, 9. Fernando Torres (81, 11. Giampaolo Pazzini), 7. Jérémy Ménez.
Cartonașe galbene: Vecino, Valdifiori - Zapata, Muntari, De Sciglio.
Cartonaș roșu: Mirko Valdifiori (min. 86)
Arbitru: Giampaolo Calvarese.
RomanianSoccer