Să privim clasamentul înainte de derby: cum-necum, CFR s-a vârât între protagonistele de diseară. Ba chiar poate ajunge lider în vreun caz (greu de crezut acum) de renaștere a "Dezastrei" în stil de pasăre Phoenix, coroborată mâine cu câștigarea duelului clujean! O revenire care l-a lăsat mut de admirație pe oficial despărțitul de echipă patron la succese și fiind el, bădia Paszkany, impresionat până la lacrimi, acestea au uns cheia lacătului de la casa-i de bani, de unde zice-se că au plecat către echipă stoluri de euroi - vreo două milioane, acolo, să fie.
În vremea asta, când se vânturează o așa sumă, de domeniului visului salarial pentru ele, două formații de mare tradiție au jucat derbyul... insolventelor. Ambele aflate pe cracă (susțin unii că așa s-ar traduce crah), dar una dintre ele ajunsă a patra în ierarhia la care v-am poftit să privim, eventual să reflectăm. Dinamo și-a întărit poziția surprinzătoare în împrejurile date printr-o victorie smulsă chiar în Giulești, una cum mai rar se întâmplă.
Să bați chiar cu om în minus nu-i vreo minune, numai că asemenea fapte se petrec de regulă când se arată culoarea ce înfurie taurii pe finaluri de meci. Să joci însă, practic, o întreagă perioadă regulamentară (cele cinci-șase minute consumate sâmbătă cam sunt echivalentul prelungirilor) în zece și să câștigi la scor de forfait, în deplasare - așa ceva pot ști când s-a mai întâmplat în L1 de Românica doar microbiștii în stare să-și amintească și de ultimul dribling al lui... Rică Răducanu. Un 0-3 ieșit, așadar, din comun, ce pare a pecetlui soarta lui Ganea, antrenorul nedorit de pătimașii din tribune, dar nici de noul (presupus) investitor. Ionel, Ionelule, pui suflet, băiatule - cum susține vizaviul Stoican -, numai că uiți niște chestii:
1. Dragoste cu sila nu se face, fiindcă înseamnă viol;
2. S-au dus vremurile când Giuleștiul cânta și la bine, și la rău - vremurile de ABBA;
3. Suflet pune și celebrul Dorel, ăla din clipul despre "iscusința" meseriașului mioritic;
4. Să insiști cu Buș, simbol al neputinței din startul partidei (doar pentru că a "scos" eliminarea timpurie?), să nu poți lua nici o măsură anti-Alexe (mvp-ul meciului, cel ce a mai bătut o dată Rapidul pe când juca la Astra) etc = lipsă de fler profesional, ca să fim blânzi în exprimare.
Însă cu sau fără Ganea pe post de Acar Păun, Rapidul deraiază sigur. Rușinea de ieri nu poate fi spălată de toate apele morarului... Să privim din nou clasamentul de dinaintea Derbyului - reflectăm, ne lămurim întrucâtva.
RomanianSoccer