Tehnicianul George Ogăraru a declarat, într-o conferinţă de presă, că echipa Universitatea Cluj va face tot ce va putea pentru a obţine un rezultat bun în partida cu CFR Cluj şi că este convins că elevii săi vor ieşi de pe teren cu fruntea sus, informează site-ul oficial al clubului clujean.
"Pentru mine 'U' - CFR e un derby. E normal să fie aşa, se întâlnesc două echipe din acelaşi oraş. De când am venit la 'U' am învăţat cât de important e acest meci, atât pentru fani, cât şi pentru club. Suntem concentraţi şi pregătiţi. Există o uşoară oboseală, având în vedere că am jucat 120 de minute la Oradea, în Cupă, la care s-au adăugat şi prelungirile. Vom face tot ce ţine de noi pentru un rezultat bun. Băieţii vor ieşi cu fruntea sus de pe teren, sunt convins de asta. Fanii au tot dreptul să fie supăraţi după ultimele evoluţii, ţine doar de noi să le schimbăm opinia. Mă bucur foarte mult că stadionul e deschis tuturor şi vom avea fanii alături, în Gruia", a spus Ogăraru.
Echipa Universitatea Cluj va întâlni formaţia CFR Cluj, luni, de la ora 21:00, în deplasare, în
etapa a 9-a a Ligii 1.