Jucătorul echipei Concordia Chiajna, Florin Lovin, a declarat, la finalul partidei câştigate în deplasare, scor 2-1 (2-1), în faţa formaţiei CSMS Iaşi, că prin acest succes, împreună cu ceilalţi colegi, l-a ajutat pe antrenorul Marius Şumudică să nu-şi de demisia.
"A fost un derby al salvării de la retrogradare.Un fel de 'Steaua - Dinamo', la nivelul declaraţiilor celor doi antrenori. Noi am jucat în acest meci pentru antrenorul nostru. L-am ajutat pe Şumudică să nu-şi dea demisia! Cel puţin asta a fost impresia noastră în această săptămână, că dacă vom pierde la Iaşi va demisiona. Merită din plin acest succes. Dacă am fi pierdut, am fi pierdut contactul cu restul plutonului şi ar fi fost foarte dificil să ne mai revenim", a spus Lovin.
Şi managerul general al Concordiei Chiajna, Narcis Răducan, a precizat că această victorie se datorează lui Şumudică:
"A fost un meci foarte important pentru noi. S-a simţit o oarece încordare la nivelul băncii tehnice. Noi am avut şi avem în continuare încredere în Şumudică. Această victorie este meritul lui. Sincer, am avut ceva emoţii când am văzut că a fost delegat arbitrul Dragoş Istrate, pentru că nu mai conduseseun meci de mult. Mă bucur că nu au fost probleme. Penalty-ul acordat împotriva noastră a fost corect".
Formaţia CSMS Iaşi a fost învinsă, vineri seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (2-1), de echipa Concordia Chiajna, în primul meci al
etapei a 9-a a Ligii 1. Golurile au fost marcate de Alexandru Creţu (19) pentru gazde şi Marius Pena (26) şi Welington (36) pentru oaspeţi.
În minutul 41, Creţu a ratat un penalty acordat de centralul Dragoş Istrate pentru un fault al lui Dyulgerov la Coşereanu.
De la CSMS Iaşi a fost eliminat în minutul 90+4 Olah, pentru cumul de cartonaşe galbene.