Tehnicianul Petre Grigoraş a declarat că mijlocaşul Mihai Răduţ nu este refăcut şi nu va putea juca în meciul cu ASA Târgu-Mureş, contând pentru
etapa a 11-a a Ligii 1, informează site-ul oficial al clubului Pandurii Târgu-Jiu
.
Răduţ a suferit o ruptură musculară la un antrenament şi nu s-a pregătit în ultima săptămână.
"Din păcate Răduţ este ieşit din calcule pentru meciul cu Târgu-Mureş, şi el şi Paraskevas sută la sută nu vor putea juca. Îmi pare rău mult de tot de Răduţ pentru că este un jucător important, care aduce un plus echipei. Dar asta este viaţa, apar şi astfel de accidentări. Nu ştiu sută la sută dar 99 la sută el nu va putea să joace. E greu de suplinit un astfel de jucător, dar sperăm ca echipa să suplinească absenţa oricăruia din lot", a spus Grigoraş.
În schimb, fundaşul dreapta Bogdan Unguruşan a revenit la antrenamente normale cu echipa, după ce a lipsit la ultimele 4 meciuri din cauza unei accidentări. Unguruşan s-a antrenat săptămâna trecută separat de echipă dar a făcut parte din lot şi la meciul cu Universitatea Cluj, fiind trimis pe teren sâmbătă, la meciul amical cu CS Universitatea Craiova.
Formaţia Pandurii Târgu-Jiu va întâlni echipa ASA Târgu-Mureş, sâmbătă, pe teren propriu, de la ora 18:30, în etapa a 11-a a Ligii 1.