Seniorii echipei de fotbal Petrolul Ploiești din generația care a câștigat meciul cu Liverpool au fost felicitați de actuala echipă cu ocazia împlinirii a 48 de ani de la acea victorie
.
Mircea și Virgil Dridea, Alexandru Pall, Camil Oprișan, Octavian Dincuță și Eduard Iuhas s-au întâlnit pe terenul stadionului "Ilie Oană" cu membrii echipei actuale a Petrolului Ploiești, aceștia fiind felicitați de jucători, dar și de antrenorul Gheorghe Mulțescu.
"Simt o mare bucurie pentru faptul că v-ați adus aminte de această victorie, de noi. Eu cred că această întâlnire ar trebui să fie benefică și clubului Petrolul, pentru că acești jucători de astăzi, care ne-au felicitat, își dau seama că joacă la o echipă nu oarecare, nu lipsită de performanțe, iar o asemenea victorie pe care o sărbătorim după 48 de ani arată că acest club Petrolul a fost întotdeauna un club puternic în România și poate de aici și din partea lor va exista mai mult respect, mai multă dragoste, mai mult atașament și sperăm să se vadă asta și în comportamentul lor pe teren și în rezultatele lor ulterioare", a declarat Virgil Dridea, într-o conferință de presă.
Toți cei șase seniori au rememorat cu bucurie momentele legate de meciul cu Liverpool din 1966, Octavian Dincuță arătând că acela a fost un moment care i-a marcat cariera.
Virgil Dridea a punctat, totodată, că actualei echipe Petrolul Ploiești îi lipsește constanța în ceea ce privește componența lotului de jucători.
"Cred că lipsește la ora actuală constanța în ceea ce privește componența lotului de jucători. Acest echilibru în a face bani și a menține jucători de valoare poate ar trebui să fie privit cu mai mare atenție. S-au pierdut niște jucători care practic dădeau culoare acestei echipe, poate Bokila, poate Hamza Younes", a spus Dridea.
În sezonul 1966-1967, în primul tur al Cupei Campionilor Europeni, Petrolul era învinsă de Liverpool cu 2-0, pe Anfield Road, în data de 28 septembrie 1966, dar învingea în retur, cu 3-1, la Ploiești, goluri marcate de Constantin Moldoveanu, Alexandru Boc și Mircea Dridea. Conform regulamentului, s-a jucat un al treilea meci, la Bruxelles, câștigat de "cormorani" cu 2-0.