În Germania, vor fi mai puţini suporteri pe stadioane în acest weekend. O grevă a companiei naţionale care se ocupă cu transportul pe cale ferată al persoanelor (Deutsche Bahn) îi va afecta grav pe fanii din Bundesliga.
Peste o sută de trenuri vor fin anulate. "Sosirea şi plecarea suporterilor nu poate fi asigurată de DB", a anunţat compania, care va începe greva sâmbătă dimineaţa la ora 02.00.
"Fanii echipei Borussia Mönchengladbach vor fi cei mai afectaţi, pentru că noi folosim de obicei trenul pentru deplasări", a declarat unul dintre liderii suporterilor "alb-verzilor".
Compania Deutsche Bahn a anunţat că va face eforturi deosebite pentru a asigura transportul fanilor echipei Hertha Berlin la Gelsenkichen, pentru meciul cu Schalke, mai ales că echipa berlineză are sigla DB pe tricouri.
RomanianSoccer