Mijlocașul român Alexandru Maxim a jucat 25 de minute, sâmbătă, în partida pe care echipa sa de club, VfB Stuttgart, a încheiat-o la egalitate, scor 3-3, pe teren propriu, cu Bayer Leverkusen, în etapa a 8-a din
campionatul Germaniei. Fostul jucător al Pandurilor a intrat pe teren la scorul de 1-3, în minutul 65, înlocuindu-l pe Leitner.
Au fost două reprize total diferite. Prima în care Leverkusen a punctat de trei ori (Son Heung-min 4, 9, Karim Bellarabi 41) și cea de-a doua în care VfB a evoluat peste așteptări și a reușit să egaleze (Timo Werner 57, Florian Klein 67, Martin Harnik 76).
După această remiză, Stuttgart ocupă locul al 15-lea în clasament, în timp ce Bayer se situează pe poziția a opta.
Au evoluat formațiile:
VfB Stuttgart: Thorsten Kirschbaum - 16. Florian Klein, 3. Daniel Schwaab, 6. Georg Niedermeier, 24. Antonio Rüdiger ( 46, 21. Adam Hloušek), 20. Christian Gentner, 13. Oriol Romeu, 8. Moritz Leitner ( 65, 44. Alexandru Maxim), 9. Vedad Ibišević, 7. Martin Harnik, 19. Timo Werner ( 74, 18. Filip Kostić).
Bayer Leverkusen: 1. Bernd Leno - 13. Roberto Hilbert, 5. Emir Spahić, 21. Ömer Toprak, 16. Tin Jedvaj, 3. Stefan Reinartz, 38. Karim Bellarabi ( 79, 9. Josip Drmić), 10. Hakan Çalhanoğlu ( 77, 26. Giulio Donati), 11. Stefan Kießling, 7. Son Heung-min, 19. Julian Brandt ( 59, 14. Kyriákos Papadópoulos).
RomanianSoccer