Atacantul Jamie Ward s-a accidentat, sâmbătă, în meciul de campionat pe care echipa sa Derby County l-a disputat în
Championship şi ar putea lipsi de pe gazon între patru şi şase săptămâni, ceea ce l-ar face indisponibil şi pentru partida naţionalei Irlandei de Nord cu România, din 14 noiembrie.
Ward, 28 de ani şi 13 selecţii, a evoluat în toate cele trei meciuri disputate de Irlanda de Nord în prelimianriile Euro 2016 şi câştigate cu Ungaria, Insulele Feroe şi Grecia. El a marcat cinci goluri în 12 meciuri jucate cu Derby County în liga a doua engleză.
Jamie Ward s-a accidentat la coapsă în victoria echipei Derby, scor 3-0, cu Reading.
Potrivit Belfast Telegraph, el ar putea fi înlocuit de selecţionerul Michael O'Neil cu Niall McGinn de la Aberdeen, cu Patrick McCourt de Brighton sau cu Samuel Clingan de la Kilmarnock.
Un alt jucător cu probleme medicale este Jonny Evans, accidentat la gleznă, el lipsind din acest motiv din lotul echipei Manchester United pentru meciul cu West Bromwich Albion, disputat luni seară.
Naţionala Irlandei de Nord a câştigat în Ungaria, cu scorul de 2-1, şi în Grecia, cu 2-0, şi a învins Insulele Feroe pe teren propriu, scor 2-0. Cu nouă puncte, Irlanda de Nord conduce în clasamentul Grupei F a prelimianriilor Euro-2016, România fiind pe locul 2, cu 7 puncte.
România şi Irlanda de Nord se vor întâlni în următoarea etapă a grupei, la Bucureşti, în 14 noiembrie.
Programul României în preliminariile Euro 2016
14 noiembrie - cu Irlanda de Nord, pe teren propriu
29 martie 2015 - cu Insulele Feroe, pe teren propriu
13 iunie 2015 - cu Irlanda de Nord, în deplasare
4 septembrie 2015 - cu Ungaria, în deplasare
7 septembrie 2015 - cu Grecia, pe teren propriu
8 octombrie 2015 - cu Finlanda, pe teren propriu
11 octombrie 2015 - cu Insulele Feroe, în deplasare