|
Rada: Meciul cu FC Botosani ne-a prins intr-o situatie dificila, avem multi indisponibili
Antrenorul formaţiei Rapid, Marian Rada, a declarat, într-o conferinţă de presă, că echipa sa se află într-o situaţie dificilă înaintea partidei cu FC Botoşani din etapa a 12-a a Ligii 1, având şapte jucători indisponibili .
"Acest meci ne-a prins într-o situaţie dificilă pentru că avem mulţi absenţi. Încă nu suntem acolo unde ne dorim, nici valoric şi nici din punct de vedere al omogenităţii, însă suntem Rapid şi trebuie să câştigăm oriunde am juca şi indiferent de greutăţi. Eu am încercat să le ridic moralul după înfrângerea din ultimul joc, însă şi moralul este dat de valoarea individuală a fiecăruia şi noi nu avem încă acei jucători sclipitori care să facă diferenţa", a spus Rada.
Având trei jucători suspendaţi şi alţi patru accidentaţi, antrenorul speră ca Daniel Pancu şi Emil Dică, refăcuţi după probleme medicale, să reziste cât mai mult în teren sâmbătă seara. "Sunt trei jucători suspendaţi, e vorba despre Mera, Tânc şi Coman, şi alţi trei sunt accidentaţi, Doman, Lung, Săndulescu. Rui Miguel e rezolvat (legitimat) şi fusese inclus în lot pentru meciul de la Botoşani, dar la antrenamentul de azi, din cauza unor probleme de familie, a făcut fractură de stres. Aşa că nu îl am nici pe el la dispoziţie. Au fost însă recuperaţi Pancu şi Dică, sper să reziste cât mai mult în meciul de la Botoşani", a explicat Rada.
În plus, nici mijlocaşul francez Jean-Bryan Boukaka nu este încă legitimat. "Avem probleme şi cu legitimarea lui Boukaka. El trebuie să îşi rezolve situaţia cu actele cât mai repede, sper să o facă până la ora meciului", a adăugat antrenorul.
Marian Rada speră ca situaţia financiară a clubului să fie rezolvată cât mai curând. "Trebuie să facem ceva să ieşim din situaţia asta, să vedem oameni pe aici, angajaţi, jucători, şi toţi ceilalţi de la club să vină la serviciu cu zâmbetul pe buze. Trebuie să avem totul asigurat, să nu ne gândim la ziua de mâine, să nu ne gândim că ne lipseşte nu ştiu ce la antrenament... astea sunt problemele la care mă gândesc şi mă frământă. Nu mă simt bine în situaţia asta. Dar suntem optimişti, sperăm să se rezolve cât mai repede deoarece cu cât întârzie mai mult cu atât va fi mai greu să redresăm situaţia", a menţionat Rada.
Echipa Rapid întâlneşte, sâmbătă, de la ora 21:00, în deplasare, formaţia FC Botoşani, într-o partidă contând pentru etapa a 12-a a Ligii 1.
Taguri:
Rapid Bucuresti
Marian Rada
FC Botosani
Daniel Pancu
Emil Dica
Rui Miguel
Jean-Bryan Boukaka
» Clasament Liga I
» Rapid Bucuresti - ultimele rezultate
Comenteaza
Ultimele stiri - Rapid București
Rapid Bucureşti a fost umilită sâmbătă seara, în Giuleşti, cu scorul de 4-1 de CFR Cluj, într-un meci din etapa a 3-a a fazei play-off a Superligii României. Clujenii au făcut o primă...
Rapid Bucureşti a fost învinsă de Farul Constanţa cu scorul de 2-1 (1-0), vineri seara, în Giuleşti, într-un meci din prima etapă a fazei play-off a Superligii României. După ce a...
Rapid Bucureşti a surclasat-o pe FCSB cu scorul de 4-0 (1-0), sâmbătă seara, pe Arena Naţională, într-un meci din etapa a 30-a a Superligii României, ultima a...
Rapid Bucureşti a bătut-o miercuri seara în Giuleşti cu scorul de 4-1 pe FC UTA Arad, în etapa a 28-a din Superliga României. Golurile "alb-vişiniilor" au fost înscrise de Albion...
Rapid Bucureşti a învins-o pe FC Hermannstadt cu scorul de 2-0 (0-0), vineri seara, acasă, în etapa a 26-a a Superligii României. Portarul Cătălin Căbuz a respins şutul lui Jayson Papeau,...
Rapid Bucureşti a învins-o pe Oţelul Galaţi cu scorul de 2-1, sâmbătă seara, acasă, în etapa a 24-a a Superligii României....
Rapid Bucureşti a reuşit o victorie de senzaţie cu FCU 1948 Craiova, scor 4-3, după ce a fost condusă cu 3-1, vineri seara, în Giuleşti, în etapa a 22-a a Superligii...
Rapid Bucureşti a anunțat pe site-ul oficial că l-a transferat pe Florent Hasani, care a semnat un contract pe o perioadă de doi ani și jumătate. În vârstă de 26 de ani, atacantul a marcat...
Clubul de fotbal Rapid Bucureşti a anunţat rezilierea de comun acord a contractului cu Borja Valle (31 de ai), mijlocaş central spaniol transferat în luna iunie a acestui an. Motivul...
Rapid Bucureşti a pierdut sâmbătă seara acasă cu scorul de 2-1 meciul disputat cu FC Voluntari, în etapa a 19-a a Superligii României. Atacantul slovac Adam Nemec (66) a deschis scorul, din...
Universitatea Cluj a învins-o pe Rapid Bucureşti cu scorul de 3-2 (1-2), luni seara, în Giuleşti, în ultimul meci din etapa a 17-a a Superligii României. "Alb-vişinii" au avut 2-0...
|
|
|
S-au nascut azi
Adrian Voiculeț
România
38 ani
Alejandro Domínguez
Argentina
42 ani
Andrei Nițu
România
36 ani
Andrei Urai
România
48 ani
Carlo Ancelotti
Italia
64 ani
Cosmin Olăroiu
România
54 ani
David Platt
Anglia
57 ani
Denis Ciobotariu
România
25 ani
Dragan Gošić
Serbia
42 ani
Ewerthon
Brazilia
42 ani
Ferdinando Coppola
Italia
45 ani
George Sofroni
România
32 ani
Henryk Kasperczak
Polonia
77 ani
Jagoš Vuković
Serbia
35 ani
Jan Pahor
Slovenia
37 ani
José Serrizuela
Argentina
61 ani
Martin Tudor
România
47 ani
Matuzalém
Brazilia
43 ani
Pavel Badea
România
56 ani
Ronny Johnsen
Norvegia
54 ani
Salah Assad
Algeria
65 ani
Stuart McCall
Scoția
59 ani
|
|
|