Federațiunea se împăunează pe site-ul oficial cu urcarea naționalei pe cea mai bună poziție în clasamentul FIFA de peste cinci ani și jumătate. Are dreptul, sigur că da, la așa ceva, numai că niște corcotași se puteau aștepta să fie pomenit, în această știre dată către omenire, și numele antrenorului care a dus reprezentativa pe locul 21. Dar asta echivala cu niscaiva punere de cenușă în creștete federale - aceleași care au ne-au amăgit cu lovitura de imagine pe nume Mircea Lucescu.
Domnișorul președinte s-a întors cu coada între picioare dintr-o misiune imposibilă, așa cum (re)apare acțiunea de racolare a celui mai galonat tehnician român acum, când microbistul își iese, la fel de brusc cum s-a lăsat atras în ea, din perdeaua de fum din jurul acceptării cu prea mare ușurință a plecării lui Pițurcă. Boss-ul din Donețkul însângerat nici măcar nu l-a băgat în seamă pe șefulețul de la București, iar Il Luce însuși nu a putut decât să ridice din umeri cu diplomație, scoțând adică niște vorbe de laudă vizavi de proiectele lui Burleanu, fără a comenta cumva ceea ce doare norodul nostru amator de fotbal - întrebarea aceea despre cum dai vrabia din mână pentru cioara de pe gard. Ceea ce în traducere liberă înseamnă renunțarea la serviciile unui angajat (inclusiv la clauza aducătoare de mălai bun în visteria FRF!) fără a avea variantă de schimb decât în imaginație de tânăr care confundă parchetul cu iarba.
Cum se zice într-un hit de odinioară - "visul frumos s-a terminat, adio!"-, așa și cu treaba de selecționer al României. Ni se oferă, la schimb, o variantă autohtonă a celebrei fraze "habemus papam": indiferent de cine anume va sta pe banca naționalei, avem... tatam. Îl avem pe tata Puiu, gheneralul cu cașchetă, cel ce va veghea oricum asupra nerisipirii șanselor de calificare asigurate în al nu mai știm (de fapt știm!) câtelea mandat Pițurcă.
Practic ieșit din performanță fotbalistică de circa un deceniu, dedat în răstimp exclusiv la politichie și, nu în ultimul rând!, continuării afacerilor personale, Anghel Iordănescu este chemat, pare-se, să joace rolul omului potrivit la momentul potrivit. Așa cum i s-a mai întâmplat în bogata-i viață, când a acceptat să reintre în terenul performanței unice a României de dragul dragului de nea Imi (sau la cererea amicală a lui Valentin Ceaușescu?).
Indiferent cine va conduce la modul concret pregătirile "tricolorilor", putem fi siguri că Tata Puiu va comanda, va da jos milităria din pod. Ne întoarcem astfel cumva la vremea în care trio-ul Hagi-Popescu-Petrescu îi asigura lui Iordănescu rolul de antrenor al secolului. Fie-ne însă permisă o întrebare pertinentă: asta e Revoluțiunea promisă, măi dragă domnișorule șef din martie încoace?
RomanianSoccer