Dubla izbutită joi în meciul cu Rio Ave (2-1) l-a propulsat pe Raul Rusescu, atacantul Stelei București, pe locul 5 în clasamentul golgheterilor all-time din Europa League, a anunțat UEFA.
Raul Rusescu are acum un total de 12 goluri în această competiție (nu sunt incluse aici reușitele din tururile preliminare). Atacantul român este devansat doar de columbianul Radamel Falcao (30 de goluri), paraguayanul Oscar Cardozo (20), spaniolul Fernando Llorente și italianul Giuseppe Rossi (ambii cu câte 14).
În acest sezon de Europa League, Rusescu este deocamdată cel mai bun marcator, cu 5 goluri, devansându-i pe Andrej Kramarić (HNK Rijeka), Alan (FC Red Bull Salzburg) și Harry Kane (Tottenham Hotspur), cu câte 4. Un alt atacant al Stelei, Claudiu Keserü, are 3 goluri. La capitolul pase decisive, conduc românii Alexandru Chipciu (Steaua) și Răzvan Raț (PAOK Salonic), cu câte 3 pase.