Preşedintele executiv al CSMS Iaşi, Florin Prunea, a declarat miercuri că partida cu Rapid Bucureşti, din etapa a 13-a a Ligii 1, este una decisivă pentru gruparea ieşeană.
"Pentru noi urmează cea mai importantă partidă. Cu Rapid va fi meciul adevărului! E meciul care va da linia pe care vom merge în continuare în campionat. Dacă nu batem la Rapid, nu cred că se justifică cheltuielile care se fac cu echipa! Vreau să am o discuţie şi cu jucătorii pe această temă. Până la urmă e vorba de un oraş mare, precum Iaşul. E vorba de peste 7.000 de oameni care au fost prezenţi la meciul din Cupa României, cu Steaua, şi care ar fi venit alături echipă dacă învingeam. Nu se mai poate aşa!",a declarat Florin Prunea.
Oficialul formaţiei ieşene a precizat că jucătorul Alexandru Creţu, care a greşit la faza golului înscris de Steaua în meciul din Cupa României va fi penalizat:
"Nu are rost să căutăm alibiuri! Trebuie să fim serioşi. A fost o fază simplă, în care trebuia ca mingea să fie trimisă în tribună. Nici vorbă de fault. Creţu a greşit şi va plăti! Per ansamblu, cred că meritam victoria într-un meci în care era clar că cine marchează câştigă. Noi am fost echipa mai bună, însă s-a văzut experienţa superioară a Stelei".