Antrenorul echipei Rapid, Marian Rada, a declarat, într-o conferinţă de presă, că speră ca din iarnă gruparea giuleşteană să treacă la profesionism, deoarece "până acum s-a lucrat după ureche"
.
"Sperăm ca până în iarnă să se rezolve situaţia şi să trecem la normalitate, la adevăratul profesionism. Până acum la noi a fost ceva aşa, lucrul după ureche. Aşa este greu să rămânem în Liga 1. Tot ce se întâmplă, pleacă de la partea financiară, pentru că neavând bani nu poţi să plăteşti salariile, nu poţi să aduci jucători, să faci transferuri şi trebuie să te mulţumeşti cu ceea ce rămâne de la alte echipe sau cu jucători cu salarii mici, care sunt mai slab cotaţi", a spus Rada.
Marian Rada a afirmat că în ultimii trei ani a fost mai mult psiholog decât antrenor.
"În ultimii trei ani am fost mai mult psiholog decât antrenor. Plec de acasă şi mă gândesc ce să mai fac să îi văd cu zâmbetul pe buze, să se antreneze cu plăcere, să joace fotbal de plăcere. Până la urmă este un joc, însă din păcate la ei acest joc a ajuns o meserie", a completat Rada, care a precizat că are o clauză în contract prin care înţelegerea dintre el şi FC Rapid poate fi reziliată unilateral.
El a povestit că atunci când era antrenorul echipei secunde, jucătorii săi se angajaseră pentru a se putea întreţine.
"Am avut la echipa a doua situaţii în care jucătorii veneau la antrenament şi în afară de fotbal erau angajaţi ca să-şi câştige pâinea. Veneau la antrenament şi vedeam jucători care nu alergau, deşi ştiam că pot mai mult. Începeau să plângă şi să îmi spună că nu am mâncat nimic dimineaţa. Nu vreau să se ajungă în situaţia asta. Sunt jucători care trăiesc pur şi simplu din salariul pe care trebuie să-l primească. Sunt jucători care au făcut împrumuturi, credite la bancă, vin şi bat la uşă, iar ei nu răspund", a adăugat Rada.
Marian Rada a precizat că pentru a putea vinde jucători pe bani mulţi, FCRapid trebuie să obţină performanţe.
"Ca să vinzi un jucător la un preţ bun care să te ajute pe latura financiară, trebuie să joci în cupele europene. Atunci creşte cota unui jucător, altfel îl vinzi cu câteva zeci de mii sau sute de mii în cel mai fericit caz. Trebuie să faci performanţă pentru a putea vinde bine. Altfel, ar fi o întâmplare. Performanţa te duce la vânzarea de jucători sau aducerea de noi jucători valoroşi. E simplu", a explicat Rada.
Tehnicianul giuleştean este de părere că Rapid s-ar fi aflat într-o situaţie mai bună în clasament dacă i-ar fi avut în lot pe atacantul Daniel Niculae şi pe fundaşul Cristian Săpunaru.
"Dacă îi aveam pe Niculae şi Săpunaru alta era calitatea lotului şi calitatea jocului era corespunzătoare. Oricum, vrem să scoatem cât putem de multe puncte până la finalul turului şi apoi să reanalizăm componenţa lotului şi să aducem jucători de valoare. Fără trei-patru jucători de mare valoare nu poţi face echipa numai cu jucători tineri sau cu aspiranţi la cariera de fotbalist la nivelul unui club precum Rapid, obişnuit cu mari performanţe în ultimii 20 de ani", a subliniat Rada.
Întrebat care mai este situaţia restanţelor către jucători, Rada a răspuns:
"Nu toţi jucătorii au aceleaşi restanţe. Cei noi sunt aproape la zi, însă problema este la cei vechi, care au redus echipa în prima ligă. Unii dintre ei au opt-nouă salarii restante".
Cristina Andronache a fost înlocuită de Tribunalul Bucureşti din funcţia de administrator judiciar al FC Rapid, instanţa numind în locul acesteia consorţiul format din VF Insolvenţă SPRL şi CII Cornea Dana Letiţia, la propunerea acţionarului majoritar Valerii Moraru.
Andronache avea calitatea de administrator judiciar al clubului giuleştean din 7 decembrie 2012, când Tribunalul Bucureşti a admis cererea SC FC Rapid SA şi a deschis procedura de insolvenţă a clubului condus atunci de George Copos.
După achiziţionarea pachetului majoritar de acţiuni al FC Rapid, Valerii Moraru a intrat în conflict cu administratorul judiciar Cristina Andronache, aceasta făcând public faptul că omul de afaceri nu a investit niciun ban de la preluarea clubului.