Tehnicianul formaţiei Pandurii Târgu-Jiu, Petre Grigoraş, a declarat, joi, că ar vrea să doneze 1.000 de euro clubului Oţelul Galaţi, pentru a ajuta la redresarea fostei sale echipe.
"De câte ori intru în curtea Oţelului mă încearcă nişte sentimente extrem de plăcute, pe care nu le pot exprima în cuvinte. Îmi pare că echipa a ajuns într-o situaţie foarte delicată. Eu am decis să renunţ la orice litigiu cu Oţelul, renunţ la banii pe care i-aş mai fi avut de primit. În plus, aş vrea să dau 1.000 de euro pentru renaşterea echipei şi, dacă după mine vor mai veni şi alţii, poate echipa îşi va reveni şi să fie acolo unde îi este locul. Aş face un apel către toţi cei care iubesc fotbalul în Galaţi să ajute Oţelul, e păcat ca această echipă să dispară", a spus Grigoraş.
Formaţia Pandurii Târgu-Jiu s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României, după ce a învins, joi, în deplasare, cu scorul de 3-2 după prelungiri, echipa Oţelul Galaţi, în optimile competiţiei.
Golurile gazdelor au fost marcate de Iulian Popa (11) şi Cristian Cristea (41). Pentru oaspeţi au înscris Cornel Predescu (12), Erico (88) şi Elton (93).