Antrenorul norvegian al echipei Celtic Glasgow, Ronny Deila, a declarat, într-o conferinţă de presă, că Astra Giurgiu este o formaţie puternică, dar a precizat că este convins că jucătorii săi pot obţine victoria, în meciul din Europa League.
"Sunt convins că putem câştiga meciul de mâine. Am avut o partidă grea împotriva Astrei în tur şi suntem siguri că va fi chiar mai greu de data aceasta. Avem încredere că ne putem întoarce acasă cu cele trei puncte. Cei de la Astra sunt mai buni în atac decât în apărare. În meciul trecut mi-a plăcut aripa dreaptă şi căpitanul (Gabriel Enache şi Constantin Budescu). Ştim că Astra este o echipă foarte puternică, un egal poate fi un rezultat prost pentru noi, dar şi unul bun. Depinde foarte mult de ceea ce se întâmplă în timpul meciului", a spus Deila.
Tehnicianul scoţienilor consideră că echipa sa are şanse mari de calificare în primăvara Europa League:
"Şansele de calificare sunt foarte bune, dar trebuie să ţinem cont că suntem trei echipe apropiate în clasament. Cred că din acest punct de vedere este una dintre cele mai grele grupe din Europa League. Cred că putem obţine zece puncte în această grupă".
Ronny Deila a afirmat că ar fi o performanţă foarte mare dacă Celtic Glasgow ar câştiga Europa League.
"Câştigarea Europa League este o ţintă îndepărtată, mai sunt multe meciuri. Dacă am reuşi să câştigăm trofeul ar fi o mare senzaţie", a precizat Deila.
Căpitanul formaţiei Scott Brown se aşteaptă la un meci dur cu Astra:
"Va fi un joc dur. Astra ne-a surprins în meciul tur, dar în cele din urmă am obţinut rezultatul aşteptat. Vrem cele trei puncte şi din acest meci în care se întâlnesc două echipe puternice. Sperăm că va fi bine pentru noi la final. Nu ştiam foarte multe despre fotbalul românesc înainte de tragerea la sorţi, însă am urmărit mai multe meciuri pe DVD şi am văzut că e un nivel destul de ridicat în România".
Partida Astra Giurgiu - Celtic Glasgow, din
etapa a 4-a a Grupei D a Europa League, se va disputa joi, de la ora 20:00.