Managerul tehnic al FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că o victorie în partida cu Dinamo, contând pentru etapa a 14-a a Ligii 1, ar însemna foarte mult în tentativa de rămânere în prima ligă.
"O deplasare grea, împotriva unui club mare, de tradiţie, unde vom încerca să ne autodepăşim, să ne ridicăm la nivelul adversarului pentru a continua momentul bun pe care îl avem. Sperăm să prelungim perioada bună prin care trecem. Adversarul a demonstrat cu Steaua că e foarte bun, cu un antrenor foarte bun, chiar dacă e tânăr. Îmi place ce muncă a făcut Stoican şi îl felicit. O victorie ar însemna mult în munca noastră de a rămâne în prima divizie", a spus Hagi.
Partida Dinamo - FC Viitorul, contând pentru
etapa a 14-a a Ligii 1, se va disputa, vineri, de la ora 20:30.
Gheorghe Hagi, despre suspendarea de 16 meciuri a lui Şeroni: Este greu şi să le numeri
Managerul tehnic al FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a declarat că suspendarea de 16 meciuri, dictată de Comisia de Disciplină a FRF împotriva lui Alin Şeroni, este prea severă.
"Lăsând la o parte accidentarea gravă, el nu a avut absolut nicio intenţie. S-a întâmplat, aşa e fotbalul, e riscul meseriei. Acum că e exagerată, că sunt prea multe etape, e şi greu să le numeri. O să facem recurs, el e la prima abatere şi sperăm să se reducă, pentru că şi el are profesia lui. Mi se pare că sunt prea multe etape date unui jucător", a spus Hagi. Gheorghe Hagi a afirmat că Şeroni a fost afectat de hotărârea Comisiei de Disciplină.
"Bine nu poate să se simtă, având în vedere ce s-a întâmplat cu Bancu. A fost foarte afectat imediat, iar apoi a venit această sancţiune. O să vedem ce soluţie găsim. Când spui 16 etape, e mult de tot, e greu şi să le numeri. Se vede că el a vrut să joace mingea, dar după aia s-a întâmplat ce s-a întâmplat. E foarte afectat, pentru că meseria lui abia a început, pentru că a început fotbalul mai târziu", a completat Hagi. Fundaşul echipei FC Viitorul, Alin Şeroni, a fost suspendat, miercuri, pentru 16 etape de Comisia de Disciplină a FRF, după ce l-a accidentat grav pe mijlocaşul formaţiei CSUC, Nicuşor Bancu, în optimile Cupei României. În vârstă de 22 de ani, Nicuşor Bancu a suferit o fractură gravă la piciorul stâng, după ce a fost faultat din spate de fundaşul echipei FC Viitorul, Alin Şeroni, în minutul 96 al partidei din optimile de finală ale Cupei României. Fotbalistul de la FC Viitorul a primit al doilea cartonaş galben şi a fost eliminat de pe teren în urma acestei intervenţii. Nicuşor Bancu, care a fost supus unei intervenţii chirurgicale la piciorul stâng, a fost externat, luni, de la Spitalul Floreasca din Capitală. CS Universitatea Craiova s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României, după ce a dispus în optimi, pe teren propriu, de FC Viitorul cu scorul de 2-1 (0-0, 1-1), după prelungiri.
Hagi despre Messi: Eu m-am născut primul, să respectăm bătrâneţea
Gheorghe Hagi a declarat în glumă, joi, într-o conferinţă de presă, că jucătorul echipei FC Barcelona, Lionel Messi, are un picior stâng foarte bun, însă a precizat că el s-a născut primul, astfel că ar trebui să fie respectată bătrâneţea. Întrebat dacă Lionel Messi are un picior stâng mai bun decât al său şi rugat să-şi spună părerea despre faptul că argentinianul l-a egalat în clasamentul marcatorilor din Liga Campionilor pe fostul atacant al celor de la Real Madrid, Raul Gonzalez, Hagi a răspuns:
"Eu nu am numărul de goluri al lui Messi, dar am marcat şi eu ceva. Eu m-am născut primul, să respectăm bătrâneţea. Messi e un jucător super-talentat, care se luptă cu Cristiano Ronaldo pentru supremaţie, creează istorie prin tot ceea ce face". Fostul căpitan al naţionalei a fost întrebat şi despre afirmaţia portarului echipei Real Madrid, Iker Casillas, care a spus că are tricoul lui Hagi după o confruntare cu Galatasaray, contând pentru sferturile de finală ale sezonului 2000-2001 al Ligii Campionilor.
"Am jucat şi eu pe la nivelul ăla şi mai făceam schimb de tricouri. Cred că îl mai am şi eu pe al lui. E un portar mare, care a făcut istorie în Spania, la un club frumos", a explicat Hagi. Atacantul argentinian al echipei FC Barcelona, Lionel Messi, a egalat, miercuri, recordul de 71 de goluri marcate în Liga Campionilor şi care era deţinut de fostul vârf al formaţiei Real Madrid, Raul Gonzalez. Messi a înscris ambele goluri ale partidei pe care FC Barcelona a câştigat-o, în deplasare, cu scorul 2-0, în faţa formaţiei Ajax Amsterdam, în etapa a 4-a a grupei F a Ligii Campionilor. În urma acestei victorii, catalanii au obţinut calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Lionel Messi şi Raul Gonzalez sunt urmaţi în clasamentul all-time al golgheterilor Ligii Campionilor de portughezul Cristiano Ronaldo (Real Madrid), care a înscris de 70 de ori. Internaţionalul argentinian, care a marcat 250 de goluri în campionatul Spaniei, se află la o singură reuşită de a egala recordul all-time din Primera Division.