Antrenorul dinamovist Flavius Stoican a declarat că era importantă o victorie în meciul cu FC Viitorul, scor 2-3, în
etapa a 14-a a Ligii 1, subliniind că echipa sa a avut şi ghinion deoarece practic a început meciul de 0-1
.
"Nu ţinem cont de statistici, important pentru noi era să obţinem aceste trei puncte. Ştiam că va fi greu. Viitorul a pus probleme unor echipe importante. Am avut şi neşansă astăzi, pentru că am pornit meciul de la 1-0. Am încercat să-i motivez la pauză, am revenit în joc, am dominat o parte din joc teritorial, dar ăsta este fotbalul. Trebuie să fim alături de jucători pentru că vreau să-i fac să creadă că e un joc, nu vreau ca această presiune să le ia din calităţi, pentru că toţi au calităţi individuale", a declarat Stoican.
Întrebat dacă a fost deranjat de faptul că unii fani i-au cerut demisia, Stoican a răspuns:
"Pentru mine galeria lui Dinamo este unică, pentru că scandează şi cântă tot timpul. Se mai găsesc oameni pe care să nu-i poţi mulţumi. Nu mă sperie nimic, dar nu vreau să sufere aceşti băieţi. Spre deosebire de alte cluburi, conducerea e alături de jucători în momentele grele, sunt sigur că va fi şi acum. Eu nu m-am gândit să cedez, dar dacă va fi să fie, va fi doar după o discuţie cu domnul Negoiţă. Simt că am în continuare suportul conducerii pentru că discut zilnic cu domnul Negoiţă".
Stoican a afirmat că Patrick Petre va ajunge un fotbalist mare:
"Pentru mine Patrick Petre este o soluţie în acest moment şi va ajunge un fotbalist mare. Fiecare are şansa să joace, îmbucurător e faptul că jucătorii care au intrat şi-au făcut simţită prezenţa. Ăsta e un lucru pozitiv, dar din păcate rămâne rezultatul, care nu ne avantajează. Trebuie să fim în continuare ca o familie. Azi nu am avut nici şansă. Nu trebuie să fim dărâmaţi mental, e vorba de un joc de fotbal".
Formaţia Dinamo a fost învinsă, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 3-2 (2-0), de echipa FC Viitorul, într-un meci contând pentru
etapa a 14-a a Ligii 1, în care Patrick Petre a marcat primul său gol în divizia a întâia. Pentru FC Viitorul au marcat Bogdan Mitrea (5 penalty, 43) şi Nelson Bonilla (83), iar pentru Dinamo au înscris Bogdan Gavrilă (49) şi Patrick Petre (89).