Antrenorul echipei Rapid Bucureşti, Marian Rada, a declarat, după remiza din meciul cu Ceahlăul Piatra-Neamţ, scor 1-1, că acest rezultat este un eşec pentru el
.
"Lipsa rezultatelor duce la crispare şi neîncredere. Asta s-a întâmplat, pentru că echipa a jucat, a avut ocazii mari. Acest punct obţinut este un eşec pentru mine, deoarece acasă cu Ceahlăul trebuia să câştigăm neapărat. Un punct din meciurile cu Iaşi şi Ceahlăul e foarte puţin pentru situaţia noastră din clasament", a spus Rada.
Tehnicianul rapidiştilor consideră că Mircea Lucescu şi Dinu Gheorghe, prezenţi la meciul cu Ceahlăul Piatra-Neamţ, sunt nostalgici după atmosfera din Giuleşti:
"Pe Mircea Lucescu şi Dinu Gheorghe îi trage aţa spre Giuleşti. Cu ei, Rapid a făcut performanţe. Sunt nostalgici şi au ţinut să-şi amintească de vremurile bune ale Rapidului. Nu ştiu dacă vine Dinu Gheorghe preşedinte, dar ar fi util la Rapid un om cu o asemenea experienţă".
Echipa Rapid Bucureşti a terminat la egalitate, luni, pe teren propriu, scor 1-1 (1-0), cu formaţia Ceahlăul Piatra-Neamţ, în ultimul meci al
etapei a 14-a a Ligii 1.
Gazdele au deschis scorul prin Mădălin Martin, în minutul 22, oaspeţii reuşind egalarea prin Cătălin Ştefănescu, în minutul 90+3.