Antrenorul formaţiei Petrolul Ploieşti, Gheorghe Mulţescu, a declarat, vineri, că un rezultat de egalitate cu Universitatea Cluj, în cadrul etapei a 14-a, nu ar fi echivalent cu un eşec, dar a precizat că ar îngreuna situaţia echipei pe final de an.
"Ştim că va fi un meci foarte greu, mai ales că echipa clujeană va juca pe propriul teren, s-a întărit din punct de vedere al lotului, a revenit şi Lemnaru. Va trebui să muncim foarte mult şi să fim mult mai precişi. Şi factorul şansă poate avea însemnătatea lui. Un meci egal n-ar fi echivalent cu un eşec, însă ne-ar îngreuna situaţia pe finalul anului. Chiar dacă ne asumăm multe riscuri, trebuie să vizăm victoria. Avem parte de o presiune pozitivă, săptămâna aceasta patronul echipei a venit şi a discutat cu jucătorii. În aceeaşi măsură, presiunea ar putea fi şi una negativă, reversul medaliei fiind că aceasta ar putea apăsa pe umerii unor jucători, care ar putea greşi", a declarat Mulţescu.
La Cluj, din lotul echipei Petrolul Ploieşti vor absenta Teixeira, în recuperare, şi Marinescu, accidentat. În schimb, în lotul de 18 jucători va reveni Mustivar. În această săptămână s-a clarificat şi situaţia lui George Mareş, care a fost declarat liber de contract de Comisia pentru Statutul Jucătorului şi a fost legitimat la Petrolul Ploieşti.
Partida U Cluj - Petrolul Ploieşti, din cadrul
etapei a 14-a a Ligii 1, se va disputa sâmbătă, de la ora 20:30.