Foaie verde ș-un pisic, iară n-am jucat nimic. Ba poate am mimat ceva - un fel de leapșa pe ouate, cu niște băieți voinici dar în fotbal tare mici, nimeriți în sportul cu tras la poartă din ăla cu trimis printre bețe, în care par înnăscuți (și) toți irlandezii, regaliști sau republicani, din nord sau de mai la vale.
Noroc cu arbitrul, suedez în acte, șmecheraș balcanic prin tupeul de a trece cu vederea ce mai clară faptă de penalty: refuzându-l pe Sânmărtean, i-a adormit pe oaspeții Bucureștiului, care și-or fi zis că omul acela e tot nordic, e cu ei, și au lăsat breșă în plus în apărarea lor rudimentară, pentru un fundaș pe care nu-l știau precum pe
Chiri - deci nu aveau, în mințile lor, de ce să se teamă de Papp. Însă tocmai
Pol ăsta le-a tras-o de nu s-au văzut, ba încă de două ori în patru-cinci minute! Faze simple ca bună ziua, mai puțin pentru alde Stancu, "capabil" să strice până și cea mai frumoasă acțiune a meciului - marca Sânmărtean,
of course.
Ne-am scos, așadar și prin urmare, cu fundașii (Papp a marcat, Raț a centrat la primul gol, Chiricheș le-a tăiat irlandezilor din elan cu "foarfeca"-i din primul sfert de oră). Dar mai contează, oare, anume cine, ce și cum acum, când Echipa a acontat biletele de Euro? Am ajuns acolo unde era și cazul după băftoasa tragere la sorți și-i privim în creștet, de foarte sus până ăl mai jos, pe cei ce ne-au dat aiurea interzis pentru Brazilia 2014 . Să râdem ca la filmele cu Stan și Bran de rușinea națională a grecilor, fără a uita cumva să luăm, tutuși, aminte la acest incredibil 0-1 cu feroezii, amatorii care sunt următorii adversari ai "tricolorilor". Să surâdem a calificare, lăsând grijile în cârca lui
Daddy Chicken, revenit spectaculos la "a treia strigare".
N-a vrut să schimbe prea mult și peste noapte după Pițurcă, dar nu s-a sfiit să renunțe în meci la
mâinile moarte. Mai ales îndemnul la spirit ofensiv, plus titularizările lui Papp și Sânmărtean conducând la scontata victorie de vineri seară, Iordănescu chiar merită să primească
onor la general. Treaba cu nejucatul nimic nu-i de pus pe umerii săi înstelați, nu?
George PLAURIAN