Îi băturăm și pe ăștia, din Danemarca coșmarului 2-5, așa că - dragi olteni și alți compatrioți - furăm înștiințați oficial de adevărata însemnătate a unui meci amical: revanșa luată de antrenorul de acum 11 ani și din zilele de după
arabizarea lui Pițurcă sau debutarea lui Bicfalvi rămân simple reușite personale, nimic neputându-se compara cu urcarea naționalei României în clasamentul FIFA. Anul internațional se încheie, astfel, cu fruntea sus, chiar dacă "tricolorii" nu au fost acolo jos, pe terenurile Braziliei, unde s-au aflat toate celelalte reprezentative din primele decade de ierarhie mondială pe bază de coeficienți.
Să fim corecți, oricâte oftaturi de ușurare s-au emis la plecarea fostului antrenor, selecționerii din 2014 au merite fiecare în cea mai bună clasare din ultimii ani. O dovedește șirul de victorii cu 2-0, început în Finlanda, acest scor parcă preferat fiind stabilit (ce chestie!) de fiece dată de alt jucător, nu neapărat atacant de meserie. Primul a fost preferatul actualului angajat la șeici, după Stancu intrând în rol de "autor de dublă" Papp și Keserü.
E onorabil acest loc 15 în lume, dar tot statistica revăzută atent ne amintește de altul de podium chiar, de dinainte de Franța '98.
O temora, o mores! - dacă e să deplângem a la Cicero prin comparație între ce am fost și ce am ajuns. La ce bună, însă lamentarea? Defilăm cu ce (încă!) mai avem, fiind cazul să ne-mbărbătăm la ideea că suntem cu un pas mare spre alt turneu final. Place mai mult avansarea liniilor sau agresivitatea comandată de ditamai Generalul. Lotul actual are un plus de consistență, victoria asupra danezilor consființindu-se în absența a numeroși titulari din mandatul fostului seceționer. Atunci, de ce să nu ne înarmăm cu realism și chiar cu niscaiva nădejdi?
George PLAURIAN
George PLAURIAN