Tehnicianul echipei Astra Giurgiu, Oleg Protasov, a declarat, după meciul cu Universitatea Cluj, scor 1-1, că jocul a fost unul "nebun", dar a subliniat că arbitrul Sebastian Colţescu a "jucat un rol negativ".
"A fost un meci nebun, dar şi arbitrul a jucat un rol negativ. L-a stricat. Şi aşa puteam să luăm jocul, însă ceva nu merge bine. Mai avem câteva meciuri şi trebuie să luptăm pe toate fronturile, dar ne rămân din ce în ce mai puţini jucători", a spus Protasov.
Formaţia Astra Giurgiu a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 1-1 (0-0), cu echipa Universitatea Cluj, într-un meci din
etapa a 15-a a Ligii 1, în care de la gazde au fost eliminaţi doi jucători. Golurile au fost marcate de Sadat Bukari (55) pentru gazde şi Valentin Lemnaru (67 penalty) pentru oaspeţi.
În minutul 75, Nicolae Muşat a ratat un penalty acordat de centralul Sebastian Colţescu pentru un fault la Justin Mengolo.
În minutul 77, de la gazde a fost eliminat William De Amorim pentru cumul de cartonaşe, iar în minutul 85 a fost eliminat şi Florescu, însă acesta direct, pentru un fault la Pablo Ceppelini.