Tehnicianul echipei Concordia, Marius Şumudică, a declarat vineri seară, după meciul cu Gaz Metan Mediaş, scor 2-0, că îşi doreşte să rămână la gruparea din Chiajna, dar numai în anumite condiţii, şi nu a exclus posibilitatea de a părăsi gruparea ilfoveană
.
"Mai e un meci şi apoi vom sta la discuţii. Dacă sunt mulţumiţi rămân, dacă nu, nu. E posibil să plec, dar depinde de primar. Eu îmi doresc să rămân, dar numai în anumite condiţii", a spus Şumudică.
El a subliniat că echipa Concordia Chiajna are valoare:
"Această echipă are valoare, a jucat cu presiunea locului în clasament. Este formată aproape în totalitate de mine, iată că dacă a avut lumea răbdare rezultatele încep să vină. Este prima victorie acasă, ultima victorie acasă tot cu mine a fost obţinută, tot cu Gaz Metan, anul trecut. Am avut puţină şansă pentru că au rămas în 10 oameni, dar am avut şi ocazii. Am avut om în plus la mijloc şi am controlat jocul în a doua repriză".
Formaţia Concordia Chiajna a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), echipa Gaz Metan Mediaş, în primul meci al
etapei a 16-a a Ligii 1. Golurile au fost marcate de Mihai Dina (65, 72).
Gaz Metan Mediaş a rămas în inferioritate numerică în minutul 62, când a fost eliminat Cosimo Figliomeni pentru cumul de cartonaşe.