Atacatul echipei FC Viitorul,
Nelson Bonilla, a declarat că decizia de a veni în România a fost una foarte bună, pentru că are ocazia să înveţe foarte multe într-un campionat din Europa, informează publicaţia La Prensa Grafica.
"Această etapă din cariera mea, la FC Viitorul, este foarte bună pentru mine. A început din nou să-mi placă fotbalul. Am învăţat cum se joacă într-un sistem european, am învăţat să fiu mai exigent cu mine şi, peste toate, să fiu competitiv. Antrenorul pe care îl avem acum vrea mereu să câştige", a spus fotbalistul pregătit de Gheorghe Hagi.
Evoluţiile de la FC Viitorul l-au adus pe Bonilla în atenţia selecţionerului Albert Roca, jucătorul fiind convocat, luna trecută, la naţionala Salvadorului pentru meciurile amicale cu Panama şi Nicaragua.
"Sunt în România pentru că echipa este bună. Şi dacă echipa este bună, noi putem să excelăm. Este lucrul care mă motivează", a spus
Bonilla, care a înscris cinci goluri în Liga 1.
Impresarul lui
Bonilla, columbianul Julian Cano, a precizat că atacantul va continua încă şase luni la FC Viitorul.
"Sunt interesat ca Nelson să progreseze în Europa", a precizat Cano.
Atacantul
Nelson Bonilla, 24 de ani, ultima dată gruparea Alianza din Salvador, a semnat, în această vară, un contract pe un sezon cu FC Viitorul.