Campioana Franței, Paris Saint-Germain, este dispusă să cheltuiască 50 milioane euro pentru a-și asigura serviciile franco-algerianului Yacine Brahimi, mijlocașul ofensiv al echipei portugheze FC Porto, desemnat recent "Fotbalistul anului 2014" în Africa, anunță presa din Hexagon.
În vârstă de 24 ani, Brahimi a fost achiziționat de Porto în vara acestui an, pentru 6,5 milioane euro, de la formația spaniolă Granada, iar acum "Dragonii" sunt pe punctul să dea o nouă lovitură pe piața transferurilor.
Suma de 50 milioane euro reprezintă clauza de reziliere a contractului dintre FC Porto și Brahimi, iar portughezii au anunțat că nu au de gând să-și reducă pretențiile, în cazul unei oferte pentru fotbalistul african.