Milan şi Napoli se înfruntă, duminică, pe San Siro, de la ora 21.45, în etapa a 15-a din Serie A. Gazdele au ca obiectiv ocuparea unui loc de Liga Campionilor, iar Napoli este una dintre adversarele directe în lupta pentru podium. Din păcate pentru fanii Milanului, antrenorul Filippo Inzaghi continuă să se confrunte cu multe probleme de lot.
Dintre jucătorii accidentaţi, va putea fi recuperat doar Muntari. Nu mai puţin de trei fundaşi de bază vor lipsi din cauza accidentărilor, este vorba de De Sciglio, Abate şi Alex. Aşadar, împotriva napoletanilor, vor juca Mexes şi Rami în centrul apărării. Montolivo ar putea apărea ca titular la mijloc, iar în atac Inzaghi are de ales pentru unul dintre posturi între Menez şi Torres. Spaniolul vine după două meciuri la rând în care a fost rezervă, contra lui Udinese şi Genoa.
Presa italiană scrie că mâine, Silvio Berlusconi, patronul MIlanului, va lua prânzul cu Inzaghi şi administratorul delegat, Adriano Galliani, pentru a vorbi despre echipă.
De partea cealaltă, Napoli vine după o victorie la scor contra lui Slovan Bratislava în Europa League, care a propulsat-o în faza 16-imilor şi are un moral bun. Antrenorul Rafael Benitez a început abia astăzi şedinţele tactice cu jucătorii pentru pregătirea acestui meci, având în vedere că joi seara s-a dispurat precedentul, cel cu Slovan. Cert este că va juca din nou din minutul 1 atacantul Gonzalo
Higuain. Indisponibili sunt Zuniga, Insigne şi Michu. Totţi sunt accidentaţi. Maggio este suspendat pentru meciul de la Milano.
Casele de pariuri vâd acest meci ca fiind unul dintre cele mai echilibrate ale zilei de duminică şi oferă cote în consecinte. Astfel, o victorie a Milanului este premiată cu o cotă de 2,65, un egal cu 3,30 şi un succes napoletan cu o cotă de 2,60.
Echipele probabile:
Milan (4-3-3): Diego Lopez; Bonera, Rami, Mexes, Armero; Montolivo, De Jong, Muntari; Bonaventura, Menez, El Shaarawy.
Napoli (4-2-3-1): Rafael; Henrique, Albiol, Koulibaly, Ghoulam; Gargano, Jorginho; Callejon, Hamsik, Mertens; Higuain.
RomanianSoccer