Unde o fi capătul
penaliadei în care a fost târât fotbalul nostru? Greu de răspuns, de vreme ce cutremurătorul verdict din martie - cu atâția
grei trimiși deodată după gratii - nu a reprezentat decât o condamnare în bloc pentru fapte comise direct în fenomen. Dar teribila ofensivă anticorupție declanșată în final de regim politic implică mulți indivizi care au jucat roluri însemnate în fotbal, ilegalitățile ce le sunt puse în cârcă, unele deja dovedite în justiție, fiind comise, ce-i drept, dincolo de sfera jocului în 11.
Un exemplu tipic e oferit de Marian Iancu. Cel supranumit Elefantul (pentru masivitatea apariției și modul în care aprig dădea el să lovească, precum pachidermul cu trompa, în tot ce-i stătea în cale) se afla deja la răcoare pentru ani buni când, iată, alaltăieri a mai căpătat o sentință de peste un deceniu! Poate că pe aceasta proaspătă va reuși să o
îmblânzească măcar, la recurs, ceea ce îi dorim, ca tot omul învățat să nu se bucure de răul altuia. Însă acest caz Iancu îndeamnă la reflecții adânci vizavi de mobilul, de rostul adevărat al vârârii unora în fotbal.
Aparent, ar fi vorba de pură pasiune și la cel doar astfel poreclit, și la - să zicem - românul atât de sătul de bogăția sa încât și-a făcut
tichie de mărgăritar ( în plină perioadă de "chelire" a combinatelor chimice din proprietate sau chiar a conturilor fotbaliștilor din deținere personală) din trup împăiat de elefant adevărat. Primul e, cum arătam, dovedit în comiteri contra legii, în vreme ce Ioan Niculae tocmai s-a ales cu o nouă acuzație, de astă dată de corupție, pe bani grei - cât un buget de club. Situațiile diferă, firește, și în numele aceluiași principiu sfânt amintit, de a nu râde de altul, așteptăm ca patronul Astrei să-și dovedească nevinovăția.
Rămânem, așadar, la
bibicul nenea Iancu: de ce s-a implicat în fotbal? Pentru salvarea tradiției Timișoarei, a răspuns dumnealui la vremea respectivă. Și chiar a fost crezut de către extraordinarii fani de pe Bega, care chiar au trăit vis de Europa. Dar cât a durat visul, unde e acum Poli? Practic,
Elefantul n-a dansat decât o vară (nu vorbim strict calendaristic). O vreme scurtă, în care performanțele celor din iarbă s-au produs în paralel cu luptele de culise purtate de patronul-salvator cu autoritățile locale pentru buget, culori, palmares, dar și cu organele federale, pe care le-a supus unui tir neîntrerupt de acuze grave. Iancu își vărsa veninul la toate microfoanele, făcându-l albie de porci pe fostul șef al FRF, clamând Revoluție mai ceva decât ploieșteanca lui Caragiale. Până la urmă, iacătă, n-a fos decât
hoțul care strigă hoții...
De ce s-a implicat? Simplu de deslușit, într-un final: dacă nu neapărat pentru a face bani din fotbal, măcar pentru a căpăta imagine de Mecena, de om care face bucurie semenilor mai puțin ocrotiți de soartă. O imagine care să cântărească greu atunci când avea să dea socoteală pentru RAFO și alte mișmașuri din economia națională. Socoteală care,însă, nu i-a ieșit, mâna lungă a justiției ajungându-l în cele din urmă.
Iancu plătește pentru ce a făcut, dar cu fotbalul ce a avut? L-a urâțit și mai mult, ca alte specimene pentru care pasiunea nu-i decât praf în ochii lumii. O vină pentru care el și cei ca el nu vor putea să plătească niciodată!
George PLAURIAN