Gruparea CSMS Iaşi intenţionează să îi transfere în această pauză competiţională pe jucătorii Cristian Bud
-foto- şi Sorin Strătilă, care au evoluat până în prezent la formaţiile Milsami Orhei, respectiv UTA.
"Am avut discuţii în această perioadă cu mai mulţi jucători. Cele mai mari şanse de a semna cu noi le au Strătilă şi Bud, jucători pe care-i dorim la Iaşi şi pe care ni-i permitem să-i aducem. Bud este un atacant experimentat, pe care îl ştim şi pe care ni-l dorim. Sperăm că nu vor fi probleme cu Milsami Orhei, echipa din Republica Moldova unde a evoluat în tur. Despre Strătilă am discutat şi cu fostul nostru antrenor Ionuţ Popa care ne-a confirmat că valoarea jucătorului este mult peste nivelul Ligii 3, unde a ajuns să evolueze, la UTA", a declarat preşedintele executiv al grupării moldovene, Florin Prunea.
Acesta a aăugat că vrea ca lotul să fie complet până la începerea pregătirilor.
"Sperăm ca pe lângă aceşti doi jucători să mai aducem câţiva. Vor mai fi discuţii după Revelion, sperăm să se concretizeze. Am vrea ca până la reunirea lotului să avem toţi jucătorii pe care ni-i dorim", a explicat Prunea.