"Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc". O afirmație celebră, veche de decenii, dar mai actuală decât oricând în aceste zile de după atentatele de la Paris și al celui proaspăt, din această dimineață de duminică, de la Hamburg. Amenințarea e îngrozitor de reală și nu putem rămâne nepăsători față de ea și tot ce atinge - de la dreptul fără margini la liberă exprimare până la limita din urmă a democrației – niciunde și nicium. Plângem viețile nevinovate curmate aiurea, deplângem starea mecanismelor de autoapărare ale democrației, însă preferăm, totuși, să ne întoacem aici la
religia microbistului de aici și de pretutindeni.
Un interviu tocmai postat pe site-ul
Gazetei are legătură și cu una, și cu alta. Din el aflăm trăirile unui român stabilit în capitala Franței, locuind la două stații de metrou de redacția cumplit însângerată. Un connațional care, terorizat, "de trei zile nu mai ieșit din casă" și despre care nu mai știam nimic în ultima vreme. Cunoaștem însă destule de trecutul său fotbalistic și nu-i rău să ne reamintim de
Take Macri.
A fost fundaș de fier, dar deasupra calitățile pur sportive s-a situat legătura sa "pe viață", ca jucător, cu Giuleștiul. A deschis ușa Rapidului în 1950, la 19 ani, și până a pus ghetele în cui, la 34 de primăveri, nu a știut decât drumul spre zgura sau iarba de lângă șine, excepția oferind-o momentele petrecute la naționala celor 10 meciuri ale sale ca internațional. 231 de apariții divizionare, toate la aceeași echipă (care s-a numit inițial Locomotiva) – așa ceva pare de neconceput acum, când fotbalul amator, făcut mai degrabă de plăcere, a lăsat de mult locul jocului în care banul, neapărat cât mai bun, înseamnă totul sau aproape totul.
Nu i-au trebuit decât două ani pentru a primi banderola de căpitan al "alb-vișiniilor". A păstrat-o mereu, până la retragere, devenind astfel un simbol al Rapidului, ca și predecesorul din rol de căpitan, Ștefan Filotti, asemenea celui ce i-a urmat, "tunarul" Nae Georgescu (socrul lui "Manu, Manu/E mai bun ca Răducanu", bunicul lui Gabi Manu, recent angajat la Școala de antrenori). Motiv pentru care interviul de pe gsp.ro ne-a făcut plăcere, nostalgia mai alungând din marea îngrijorare a acestor zile. Fiindcă, decât politică sau religie, duse la paroxism, parcă e mai bine și mai sănătos să ne preocupe fotbalul, nu?
George PLAURIAN