Mijlocaşul Adrian Stoian, care a fost împrumutat de Chievo Verona la AS Bari în prima parte a sezonului, va evolua până la finalul actualei ediţii a campionatului Serie B la echipa Football Club Crotone, ocupanta penultimului loc din
Serie B.
"Mare lovitură de mercato pentru Crotone care şi-a asigurat serviciile talentatului jucător Adrian Stoian. Jucătorul vine sub formă de împrumut, până la 30 iunie 2015, de la Chievo Verona, cu acordul AS Roma, grupare ce deţine jumătate din drepturile sportive. Stoian s-a născut la Craiova, în 11 februarie 1991. Atacantul are 36 de meciuri în Serie A şi trei goluri şi 49 de partide în Serie B, cu şase goluri", a scris site-ul clubului italian.
Stoian a mai evoluat în Italia la AS Bari, Chievo Verona, Genoa CFC şi Delfino Pescara 1936.
_