Mijlocaşul formaţiei Petrolul Ploieşti, Victoraş Astafei, a declarat că nu renunţă la lupta pentru titlu chiar dacă în momentul de faţă echipa se află la o distanţă mare faţă de Steaua, liderul clasamentului Ligii 1.
"Vrem să fim în cea mai bună formă atunci când începe returul, avem de atins obiective importante şi, cu siguranţă, le vom realiza. Nu am renunţat. E o distanţă mare faţă de primul loc, dar nimic nu e imposibil. Nu cedăm şi vrem să avem aceeaşi strategie, să luăm fiecare joc în parte, dar să eliminăm erorile din tur. E frustrant, puteam avea mai multe puncte şi trebuia să fim mai sus în clasament, dar acum ne gândim la viitor. Sunt convins că, alături de fanii noştri, care ne vor susţine aşa cum numai ei ştiu să o facă, vom avea un retur foarte bun", a afirmat Astafei.
După disputarea a 17 etape, formaţia Petrolul Ploieşti ocupă poziţia a treia în Liga 1 cu 33 de puncte, la zece puncte de liderul Steaua.
Lotul condus de noul antrenor al formaţiei Petrolul Ploieşti, Mircea Rednic, se află în prezent într-un stagiu de pregătire în Antalya.