Mijlocaşul formaţiei Petrolul Ploieşti, Laurenţiu Marinescu, a declarat că îşi doreşte ca echipa să rămână în formula actuală şi chiar să mai fie achiziţionaţi câţiva jucători de valoare pentru a-şi putea îndeplini obiectivul din acest sezon.
"Este o perioadă grea, de acumulări, dar suntem conştienţi că muncind acum cât mai bine ne va fi mult uşor atunci când vor începe meciurile oficiale. Atmosfera în cadrul lotului este excelentă, sperăm să rămânem în această formulă şi, de ce nu, chiar să mai vină câţiva jucători de valoare. Eu sunt unul dintre fotbaliştii care cunoaşte foarte bine rigurozitatea domnului Mircea Rednic şi ceea ce îşi doreşte de la noi, întrucât că am mai lucrat cu dânsul în mandatul trecut. Cu toţii ne dorim să facem o pregătire bună şi să fim apţi pentru a ne lupta până la capăt", a spus Marinescu.
Lotul condus de noul antrenor al formaţiei Petrolul Ploieşti, Mircea Rednic, se află în prezent într-un stagiu de pregătire în Antalya.