Când zărești pe undeva un titlu precum "Veste senzațională pentru jucătorii de la Astra", nu că dai în bâlbâială (nici o aluzie la poticnirile de exprimare ale patronului respectivei echipe), dar tot te cuprinde subit curiozitatea și te arunci să parcurgi textul. Până să-și facă treaba computerul sau să răsfoiești gazeta în căutarea textului, imaginația aleargă febril: să se fi decis vânătorul numărul 1 de Românica să împartă fildeșul împăiatului sau chiar să fi fost cumva promovată, la masa verde, vicecampioana națională în primăvara europeană, deoarece UEFA o fi descoperit niscaiva nereguli în comportamentul dublei învingătoare austriece a giurgiuvenilor?
Aiurea, fantezia ar lua-o rău pe arătură cu asemenea așteptări. Nu era vorba decât despre anunțarea cu emfază - de către cel mai bogat compatriot, în direct și în persoană - a ajungerii în cea mai firească stare de fapt din afacerea numită fotbal: Silvică Lung și colegii săi sunt (în fine!) cu salariile la zi.
Încă o dată, bomba prevestită de un titlu, ca și multe altele aruncate a la Mitică, nu înseamnă altceva decât forțarea cu orice preț a senzaționalului, care - în acest caz și de atâtea ori - este doar expresia normalității. Dar, veți putea spune cu temei, ce mai e normal în Liga mioritică? Să revenim, de pildă, la tărăboiul ce nu se mai isprăvește iscat de sigla campioanei.
Căpitanul din epoca încununată la Sevilla, pe care numai ghinionul personal l-a împiedicat să joace unica finală victorioasă a românilor, a pus ieri gaz pe focul tuturor admiratorilor de roș-albastru, afirmând că - știe el, Tudorel Stoica, sută la sută - Steaua nu a pierdut doar numele, culorile şi sigla, ci şi palmaresul! Asta da bombă, cu efecte imediate de explozie printre suporterii pătimași. De altfel, membrii grupării Peluza Sud au postat deja un mesaj, prin care îndeamnă restul fanilor la un fel de grevă, prin absență în tribune!! " Merită să îi lovim acolo unde îi doare cel mai tare, la bani! Nimeni la meci, nimeni să nu vizioneze meciurile echipei anonime FCSB" - se scrie pe pagina de facebook a fracțiunii. Vizați sunt, se înțelege, conducătorii care "nu dau doi bani pe suporteri".
Cine-s, de fapt, cei acuzați de nerezolvarea speței cu Armata? Peluza Sud generalizează, iar Tudorel Stoica îl atacă mai mult pe Valeriu Argăseală, însă insistă pe larg, cu exemple, asupra lipsei de modestie a președintelui. Adevăratul vinovat e indicat într-o singură frază: "Eu nu zic că Gigi n-a băgat bani, chiar îmi pare rău pentru el, dar dacă nu era el, se găseau alţii".
Îm ambele situații, tot la patroni ajungem. La comportamentul asemănător al celor ce taie și spânzură în fotbalul nostru după bunul lor plac. Că o fac de după gratii sau doar printre drumuri la DNA sau tribunale, contează mai puțin, șeful (patronul) fiind șef și-n șanț, cum zice românul, nu?
George PLAURIAN