Originalul om de fotbal Șumudică a cugetat și despre lumea așilor. N-a fost vorba, cel puțin acum, de cartea care bate tot prin locurile unde, susțin gurile rele, i-ar plăcea să se învârtă cam des, proaspetele reflecții ale simbolului de Giulești cu actual loc de muncă la Chiajna venind după un joc de tenis. Unul ce i-a rotunjit deja veniturile Simonei Halep (un sfert de milion de euro în trei meciuri = ceva aproape de nivel Messi sau Ronaldo, nu?), dar mai ales i-a impresionat pe specialiști și simpli privitori deopotrivă, grație execuțiilor de killer cu rachetă ale
machidoancei. Internetul abundă de asemenea comentarii elogioase, exprimate de pretutindeni - Open Australia se vede în vreo 135 de țări! -, deci firește că și de pe la noi (unde își dă cu părerea inclusiv un gazetar celebru în scrisul politic, care se crede însă mai autorizat să glăsuiască despre tenis decât un fost jucător profesionist și ex-antrenor al Simonei, ceea ce îi atrage reacții neortodoxe dinspre internauți).
Așa că-l înțelegem pe Șumi. Omul s-a uitat la meci și a băgat la cap, evident cu intenția de a folosi învățămintele trase din prestația sportivei noastre numărul 1 în munca sa cu fotbaliști de mâna a doua, dacă nu de-a treia. Putem fi siguri că declarația la televizie a antrenorului Chiajnei - "
În acest sport contează foarte mult să repeţi, să munceşti mult, dincolo de talent" - a fost cu bătaie lungă, către Dina, Răsdan, Matache și ceilalți elevi ai săi. Ceva în stilul lui Marius Niculae, care și-a dojenit mai cruzii noi coechipieri dinamoviști, surclasați în amicalul cu tineretul Danemarcei, dându-le exemplul lui Cristiano Ronaldo, primul la masa de dimineață sau la antrenament înainte de a deveni primul în topuri de tot felul.
Sigur că are dreptate Șumi și va avea când le va expune tinerilor fotbaliști învățăminte din lumea așilor. Doar că trebuie să-și mai tempereze înflăcărarea caracteristică firii sale năbădăioase în momentul expozeului iminent, trecerea puterii de adaptare rapidă la fusul orar între calitățile specifice domniței Halep riscând să-i aducă o observație din bancă, gen "Bre, Mister, dar ce, Simona joacă singură contra fuselor astea?". Asta așa, în treacăt fie spus, în rest chiar fiind de luat, și de dat, exemplul marilor campioni din tenis și nu numai din tenis.
George PLAURIAN