AS Roma continuă să piardă teren în lupta pentru titlu. Aseară, gruparea din capitala Italiei a remizat, scor 1-1, pe teren propriu, cu Empoli, în etapa a 21-a din
. Massmo Maccarone a deschis scorul pentru oaspeți în minutul 39, din penalty. La acea faza în urma căreia s-a dictat lovitură de la 11 metri, apărătorul Romei, Konstantínos Manolás, a fost eliminat. Roma a egalat în repriza a doua, prin Maicon, în minutul 57.
În acel moment, pe teren se restabilise egalitatea numerică, după eliminarea lui Saponara, de la Empoli, din minutul 45.
A fost al 4-lea egal la rând pe teren propriu pentru Roma, după cele cu Sassuolo (2-2), AC Milan (0-0) și Lazio (2-2). Ultima victorie inregistrata pe teren propriu de Roma s-a consemnat pe data de 30 noiembrie 2014, 4-2 cu Inter Milano.
În acest moment, Roma, aflată pe locul al 2-lea, se găsește la o distanță de 6 puncte de lidera Juventus. În cazul în care torinezii se vor impune duminică la Udinese, distanța va crește la 9 puncte.
"Desigur, aceste egaluri nu fac bine unei echipe aflate în lupta pentru titlu. Dar dacă ne uităm înapoi, vedem că la un moment dat, în urmă cu o lună, am reușit să ne apropiem de Juventus. Deci vom lupta până la capăt. Fluierăturile suporterilor? Desigur, eu cred că ei au fost mulțumiți cum am jucat în repriza a doua, cum au reacționat băieții. Dar trebuie să jucăm în maniera asta tot meciul", a declarat antrenorul Romei, Luis Garcia.
31 ianuarie 2015, Roma (Stadio Olimpico)
AS Roma 1-1 Empoli FC
Au marcat: Maicon 57 - Massimo Maccarone 39 (penalty)
Roma: 26. Morgan De Sanctis - 13. Maicon (82, 53. Daniele Verde), 44. Konstantínos Manolás, 2. Mapou Yanga-Mbiwa, 25. Iossíf Cholévas - 15. Miralem Pjanić, 20. Seydou Keïta, 4. Radja Nainggolan - 7. Juan Iturbe (25, 24. Alessandro Florenzi), 10. Francesco Totti (40, 23. Davide Astori), 8. Adem Ljajić.
Empoli: 33. Luigi Sepe - 23. Elseid Hysaj, 24. Daniele Rugani, 19. Federico Barba, 21. Mário Rui - 88. Matías Vecino, 6. Mirko Valdifiori (84, 8. Franco Signorelli), 5. Riccardo Saponara, 11. Daniele Croce - 7. Massimo Maccarone (58, 27. Piotr Zieliński), 20. Manuel Pucciarelli (74, 9. Lewan Mczedlidze).
Casrtonașe galbene: Florenzi, Astori - Saponara, Croce, Valdifiori.
Cartonaș roșu: Konstantínos Manolás (min. 37, Roma) - Riccardo Saponara (min. 45, Empoli)
Arbitru: Carmine Russo.