Formaţia Concordia Chiajna a învins, vineri, scor 7-2 (4-1), vicecampioana Lituaniei, FK Kruoja Pakruojis, în cel de-al patrulea meci amical susţinut în stagiul de pregătire din Cipru.
Golurile Concordiei au fost marcate de Wellington (11, 17 şi 33), Marius Pena (25), Tiberiu Serediuc (51 penalty), Boldrin (69) şi Mihai Dina (76).
Antrenorul Marius Şumudică a folosit două formule de echipă. În prima repriză i-a trimis în teren pe Matache - Dyulgerov, Dragarski, Lung, Burnea, Muşat - Raiciu, Purece, Serediuc - Pena, Welington,
iar în cea de-a doua i-a folosit pe Râmniceanu - Maftei, Bucurică, Alves, Dragarski - Madeira, Vagner, Boldrin, Grigorie - Dina, Florea.