Președintele Federației Internaționale de Fotbal, Joseph Blatter, a comentat incidentele care au avut loc la semifinala Cupei Africii pe Națiuni pierdută fără drept de apel de selecționata țării-gazdă, Guineea Ecuatorială, în fața reprezentativei Ghanei (0-3), estimând că "uneori există prea mult entuziasm" în rândul populației.
"Derularea competiției, rezultatele obținute, entuziasmul populației - uneori puțin cam mare - au demonstrat justețea acestei decizii (de a organiza CAN 2015 în Guineea Ecuatorială), iar impactul internațional, mai ales în privința transmisiilor tv, a fost unul excelent", a declarat Blatter, sâmbătă la Malabo, cu ocazia semnării convenției între FIFA și Confederația africană (CAF).
"Fotbalul a trăit aici tot ceea ce are el mai frumos și tot ceea ce nu este mereu foarte frumos. Ce vreți, fotbalul este compus din jucători, o bancă tehnică, dar și din conducerea operațiunilor pe teren, arbitri și public. Atunci, perfecțiunea nu are cum să existe, însă felicitări pentru acest turneu", a adăugat conducătorul FIFA.
Incidentele violente de la semifinala disputată joi, care au dus la întreruperea jocului mai mult de 30 de minute, s-au soldat cu 36 de răniți, conform bilanțului comunicat de Confederația africană de Fotbal, care a amendat cu 100.000 dolari federația din Guineea Ecuatorială, a cărei echipă va juca pentru sâmbătă seara cu RD Congo pentru stabilirea ocupantei locului 3 la CAN 2015.